Sute de tineri au luat cu asalt sâmbătă dimineață caravana mobilă Blood Network din parcarea de la Kaufland Mărăști, pentru a dona sânge și a primi un bilet gratis la festivalurile Untold sau Neversea.
Primii s-au așezat la coadă de la miezul nopții să fie siguri că prind loc și, după donare, vor primi un bilet pentru prima zi a unuia celor două festivaluri.
Organizatorii au anunțat că sâmbătă, 13 mai, și duminică, 14 mai, caravana mobilă Blood Network poate fi găsită în Cluj-Napoca, în parcarea magazinului Kaufland, de pe strada Fabricii, nr. 12.

Toți cei care vor dona sânge vor primi un bilet gratuit pentru ziua de joi a festivalului UNTOLD sau Neversea.
La caravană vor fi prezenți reprezentanții festivalului UNTOLD și ai Centrului de Transfuzii Sanguine Cluj-Napoca.
Edy Chereji, co-fondator UNTOLD Universe, a declarat că la fiecare ediție a fost impresionat de implicarea extraordinară a fanilor UNTOLD și Neversea în această campanie care are scopul de a salva vieți.
”Blood Network a ajuns la a 9-a edițieși am reușit să salvăm, cu ajutorul donatorilor, zeci de mii de vieți. Anul acesta am inclus în caravană două orașe, este vorba de Alexandria și Galați, avem suportul partenerilor noștri de tradiție de la Kaufland și al medicilor.
În acest an ni se alătură și rețeaua Regina Maria, care ne oferă suport logistic. Noi îi așteptăm pe oamenii de bine la caravana mobilă, care ajunge în 12 orașe din România, dar și la centrele de transfuzii din țară. Suntem încrezători că vom reuși să primim mulți tineri donatori care vor să facă o faptă bună, să salveze o viață și să se bucure de experiențele noastre de festival, fie la UNTOLD, fie la Neversea”, a spus Chereji.
Festivalul UNTOLD se desfășoară în perioada 3-6 august la Cluj-Napoca, iar Neversea are loc între 6 și 9 iulie în Constanța


















