FOTO/ Muzeul Farmaciei se redeschide luni la Cluj-Napoca, după 6 ani. Are o colecție de peste 7000 de obiecte

Muzeul Farmaciei din Cluj-Napoca se redeschide, luni, după ce a fost închis în urmă cu 6 ani pentru a fi reabilitat cu fonduri totale de peste 1,1 milioane de lei, majoritate provenind de la Ministerul Culturii.

Muzeul este situat pe strada Regele Ferdinand, colt cu Piața Unirii, în clădirea Casei Hintz, retrocedată fostului proprietar în anul 2008.

🗞️ Citește și Acestea

Ana Maria Gruia, muzeograf în cadrul Muzeului Farmaciei, a precizat că prima farmacie publică din Cluj a fost deschisă în jurul anului 1550.

”La parter, farmacia Hintz, care a funcținat acum 200 de ani, dispunea de un laborator și o cameră de depozitare, accesibile farmaciștilor și asistenților.

Subsolul era folosit pentru stocarea lichidelor și a substanțelor sensibile la variații de temperatură, iar podul servea la uscarea plantelor medicinale. Familia deținătorilor farmaciei locuia la etaj”, a spus aceasta.

Directorul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), Felix Marcu, de care aparține Muzeul Farmaciei, a afirmat că acest muzeu adăpostește o colecție de peste 7.000 de obiecte autentice, printre care intrumente medicale vechi, aparatură medicală veche, recipiente diverse și manuscrise.

Muzeul poate fi vizitat de marți până duminică între orele 10-18, cu ultima intrare la ora 17,30. Costul biletului este de 30 de lei pentru adulți și 7,5 lei pentru elevi și studenți.

De asemenea, Muzeul Farmaciei oferă audioghiduri gratuite în limbile română și engleză, broșuri informative în 3 limbi, dar și ghidaj specializat al unui muzeograf.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme