FOTO/ Primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu, a semnat contractul pentru o nouă grădiniță în Tăuți

Primarul din Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că astăzi a semnat contractul de execuție pentru construcția noii grădinițe din Tăuți. Contractul are o durată de 18 luni și a fost semnat pentru o valoare de 3.181.486,79 lei, fără TVA.

Începe astfel execuția la încă o grădiniță în Florești.

Grădinița va oferi 3 grupe de clasă pentru învățământul preșcolar și spații anexe. Suprafața totală construită va fi de 459.11 mp. Clădirea existentă va fi reabilitată, extinsă și mansardată parțial, pentru a asigura spațiile necesare.

🗞️ Citește și Acestea

Grădinița va dispune de:

o sală de grupă multifuncțională

filtru de primire

izolator

cabinet medical

hol cu vestiar

grupuri sanitare

oficiu

cameră tehnică.

La mansardă, vor exista două săli de grupă, birou administrativ, vestiar pentru personal, grupuri sanitare, hol cu vestiare.

Principalele lucrări propuse includ reabilitarea, extinderea, mansardarea și etajarea parțială a clădirii existente, recompartimentarea interioară, zidirea de noi goluri, înlocuirea finisajelor și tâmplăriilor, termoizolarea pereților exteriori, realizarea împrejmuirii și a amenajărilor exterioare.

”Acest proiect reprezintă un pas important pentru comunitatea noastră și va oferi condiții moderne și adecvate pentru educația copiilor noștri.

Vă voi ține la curent cu evoluția lucrărilor!”, a spus Pivariu.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme