Universitatea Cluj a suferit a doua cea mai drastică înfrângere de la revenirea în Liga 1. Aseară, pe stadionul lui CFR Cluj, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a pierdut cu 4-0 derby-ul orașului (Rangelo Janga min. 25 penalty, Ermal Krasniqi min. 33, Cristian Manea min. 42 penalty, Daniel Bîrligea min. 94).
În dialogul avut cu jurnaliștii clujeni la finalul meciului, Sabău nu și-a putut ascunde supărarea, mai ales că echipa sa venea după o perioadă cu rezultate foarte bune, și anume cinci meciuri la rând fără înfrângere, dintre care trei victorii succesive (2-0 cu FC Botoșani, 1-0 cu Hermannstadt și 2-0 cu liderul Farul Constanța).
SABĂU: AM AVUT UN ADVERSAR MULT, MULT MAI PUTERNIC DECÂT NOI!
”Îmi vine în minte și meciul de la Craiova (împotriva lui FC U Craiova, pe care ”U” l-a pierdut cu 5-0 – n. red.), în care fiecare șut la poartă este gol. (A fost – n. red.) un meci în care nu ne-a ieșit absolut nimic. Am avut prima situație să înscriem noi, acolo, cu Bic, după care, din acel 11 metri, în zona laterală vine golul doi, unde aveam noi superioritate numerică, din acea centrare. Neatenție. După care, iarăși 11 metri. Avem, la 3-0, o ocazie să facem 3-1, sigur, cu șanse mari să revenim (în joc – n. red.), pentru că a fost o zi proastă, în care absolut nimic nu ne-a ieșit. Am întâlnit, să fim realiști, un adversar foarte puternic, un adversar care are multă experiență. A jucat foarte multe meciuri importante, și în cupele europene. Se pare că nu putem să ținem un anumit ritm o perioadă destul de lungă și vin aceste eșecuri usturătoare. Important este să învățăm multe din acest joc, să reacționăm, ne așteaptă un nou campionat (în play-out – n. red.), unul foarte important pentru noi. Este responsabilitatea mea să antrenez foarte bine, să-i fac (pe jucători – n. red.) să-și revină din punct de vedere fizic, din punct de vedere mental, să creadă mai departe în ei, în ceea ce facem împreună, pentru că în foarte multe meciuri ei au arătat foarte bine și, pentru mine, sunt la fel de valoroși, la fel de importanți. Chiar așa cum am spus, rolul meu în momentul de față este să-i refac din punct de vedere mental, din punct de vedere fizic, să aibă încredere că noi ne putem îndeplini obiectivul (acela de menținere în Liga 1 -n. red.). Am avut un adversar mai puternic, mult, mult mai puternic decât am arătat și ne-am prezentat noi în această seară. Aceasta este realitatea”, a spus Sabău.
S-A PIERDUT O BĂTĂLIE, NU ȘI RĂZBOIUL!
Deși înfrângerea de ieri rămâne una dureroasă, directorul tehnic al Universității Cluj face apel la jucători să nu fie demoralizați, deoarece șansele de a evolua și în sezonul următor în Liga 1 sunt mari.
”Trebuiau gestionate altfel anumite momente din joc, toți suntem responsabili, vinovați și trebuie să ne revenim absolut toți…Nu trebuie să abandonăm, trebuie să fim luptători în continuare. Obiectivul ni-l putem îndeplini…O să-i pun pe jucători să se antreneze mai mult. Așa o să fac”, a precizat Sabău după ultimul joc al Șepcilor Roșii înainte de startul play-out-ului.
UN JUCĂTOR DE 14 ANI A DEBUTAT PENTRU ”U” CLUJ CHIAR ÎN DERBY-UL ORAȘULUI
În minutul 83, la ieșirea lui Ianis Stoica, juniorul Alexandru Bota, în vârstă de 14 ani, a avut șansa de a juca pentru prima dată la prima echipă a studenților, și asta tocmai în derby-ul cu CFR Cluj.
”Pentru el înseamnă foarte, foarte mult. Prin tot ce a făcut în antrenament a câștigat încrederea mea și a jucătorilor. Este foarte apreciat. Toți (juniorii – n. red.) din echipă își doresc să rămână la echipă și chiar s-a bucurat că l-am debutat.” Ioan Ovidiu Sabău, director tehnic FC Universitatea Cluj
ROMARIO PIRES, IMAGINI ÎNGRIJORĂTOARE
Ioan Ovidiu Sabău are încă un motiv de îngrijorare. ”U” Cluj l-ar putea pierde pentru o perioadă îndelungată pe Romario Pires, și tocmai când vin cele 9 finale din play-out, o fază a campionatului unde se va decide cine rămâne în Liga 1 și cine ajunge în eșalonul secund. Pires a ieșit accidentat în minutul 59, iar în locul său a intrat Dragoș Tescan. Echipa Cluj Live l-a surprins în afara stadionului pe fotbalistul brazilian cum se deplasa cu dificultate, ceea ce sugerează că situația sa este, întradevăr, îngrijorătoare.
CHIPCIU A URMĂRIT MECIUL DIN ZONA VIP A STADIONULUI
Alexandru Chipciu nu a putut juca împotriva CFR-ului, deoarece are o clauză în contractul de împrumut care nu îi permite să evolueze pentru „U” Cluj în meciurile cu formația din Gruia. Totuși, Chipciu le-a ținut pumnii colegilor din zona VIP a stadionului din Gruia.

PROGRAMUL LUI ”U” CLUJ ÎN PLAY-OUT

GALERIE FOTO














Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















