FOTO/ Vitezoman de 19 ani, depistat cu 238 de km/ h pe Autostrada Transilvania

La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 12.30, un conducător auto de 19 ani, din județul Satu-Mare, care se deplasa pe Autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii-Nădășelu a fost depistat de polițiști și înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 238 km/h.

Polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu a respectat indicațiile, continuându-și deplasarea.

🗞️ Citește și Acestea

Echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului, fără a se reuși oprirea acestuia. Pe timpul urmăririi, conducătorul autoturismului a circulat pe banda de urgență pentru a devansa alte autovehicule aflate pe sensul său de mers.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Satu Mare, conducătorul autoturismului a fost identificat, iar ulterior invitat la sediul biroului, unde s-a prezentat în cursul după-amiezii.

Astfel, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă totală de 4.785 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 240 de zile.

Testarea acestuia cu aparatele drugtest și etilotest au indicat rezultate negative.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme