Un participant la trafic a surprins un moment revoltător ce ridică întrebări serioase despre respectarea regulilor de circulație de către taximetriști. Fotografiile care ne-au fost trimise pe adresa de email a redacției Clujlive.ro ( office@clujlive.ro ), arată un taximetrist care a pornit din stația de taxi din fața Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș” și a trecut cu mașina peste bordura care separă sensurile de mers din Piața Lucian Blaga, blocând traficul la orele amiezii.
Clujeanul, indignat de gestul șoferului de taxi, a declarat: „Nesimțirea unor taximetriști nu are margini, priviți cum acest individ încurcă circulația la orele amiezii trecând peste bordura care separă sensurile de mers din Piața Lucian Blaga. Stau și mă întreb dacă camerele de supraveghere sunt puse acolo numai așa de formă. Eu dacă făceam așa ceva, sigur se găsea unul de la locală să mă amendeze.”


O problemă recunoscută
Nu este prima dată când comportamentul taximetriștilor din Cluj-Napoca atrage atenția celorlalți participanți la trafic. În mod repetat, aceștia au fost acuzați de încălcarea regulilor de circulație, de la staționarea în locuri nepermise până la manevre periculoase ce pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Reguli pentru unii, excepții pentru alții?
Imaginile surprinse de clujean ridică întrebări serioase despre modul în care sunt aplicate legile în trafic. „Este inacceptabil ca un taximetrist să creadă că poate încălca regulile fără consecințe. Autoritățile locale trebuie să ia măsuri stricte și să asigure că toți participanții la trafic sunt tratați egal, indiferent de profesie.”, a mai scris soferul revoltat.
Apel la autorități
Acesta spune cǎ solicită Primăriei Cluj-Napoca, Poliției Locale şi Poliței Naționale să investigheze incidentul și să ia măsurile necesare pentru a preveni astfel de comportamente în viitor. De asemenea, cerem instalarea și utilizarea efectivă a camerelor de supraveghere pentru a sancționa pe cei care încalcă regulile de circulație.
Dacă ați fost martor la astfel de incidente sau aveți opinii despre acest subiect, vă invităm să ne scrieți. Siguranța în trafic este o responsabilitate comună și fiecare voce contează. office@clujlive.ro


















