Fumatul ar putea fi interzis în stațiile de transport public, parcurile și bazele sportive aflate în proprietatea publică a comunei Florești. Primarul Bogdan Pivariu a anunțat că a depus spre adoptare o hotărâre care prevede introducerea acestei interdicții, cu excepția locurilor special amenajate.
Propunerea a fost anunțată de edil luni, 17 august, printr-o postare pe rețelele sociale. Potrivit acestuia, noile reguli ar urma să se aplice nu doar țigărilor clasice, ci și țigărilor electronice și produselor din tutun încălzit.
„Într-o stație de autobuz, nu ar trebui să fii obligat să inhalezi fumul celui de lângă tine”
Bogdan Pivariu își justifică inițiativa prin necesitatea de a proteja persoanele care folosesc spațiile publice, în special copiii și cei care așteaptă mijloacele de transport în comun.
„Într-o stație de autobuz, nu ar trebui să fii obligat să inhalezi fumul celui de lângă tine”, a transmis primarul.
În cazul parcurilor, edilul consideră că cei mici ar trebui să se poată juca fără să fie expuși fumului de țigară. De asemenea, acesta susține că bazele sportive sunt spații dedicate mișcării și promovării unui stil de viață sănătos, motiv pentru care fumatul nu ar trebui permis în aceste zone.
Propunerea prevede însă existența unor locuri special amenajate pentru fumat.
Măsura propusă în Florești, după modelul Cluj-Napoca
Inițiativa vine după ce o măsură similară a fost introdusă în Cluj-Napoca. Din 13 august 2025, fumatul este interzis în stațiile de transport public, în parcurile publice și în bazele sportive aflate în proprietatea municipiului, fiind permise doar spațiile special amenajate și semnalizate. Interdicția se aplică inclusiv țigărilor electronice și produselor din tutun încălzit.
La Cluj-Napoca, nerespectarea regulilor poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.
În Florești, propunerea trebuie să parcurgă procedura de adoptare înainte ca eventualele noi reguli să intre în vigoare.
Primarul le cere floreștenilor părerea
Bogdan Pivariu a lansat și o întrebare pentru locuitorii comunei, în contextul propunerii: dacă susțin interzicerea fumatului în stațiile de autobuz, parcuri și baze sportive.
„Tu ce părere ai? Ar trebui interzis fumatul în stațiile de autobuz, în parcurile și în bazele sportive din Florești?”, a transmis primarul.
Dacă hotărârea va fi adoptată, Floreștiul ar urma să introducă reguli similare celor aplicate deja în municipiul Cluj-Napoca, într-o inițiativă care vizează atât fumatul tradițional, cât și utilizarea țigărilor electronice și a produselor din tutun încălzit.

















