Gabriela Ruse, învinsă de favorita nr 4 în primul tur de la Wimbledon

Jucătoarea de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de kazaha Elena Rîbakina, a patra favorită, cu scorul de 6-3, 6-1, marți, în prima rundă a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon.

Ruse (26 de ani, locul 152 WTA), venită din calificări, s-a înclinat după o oră și 11 minute în fața campioanei de la Wimbledon din 2022.

Rîbakina (25 de ani, locul 4 WTA) a câștigat și singurul lor duel anterior, în 2022, la Miami, în turul secund, cu scorul de 6-4, 7-5.

🗞️ Citește și Acestea

În meciul de marți, Ruse a reușit mai puține mingi direct câștigătoare (11-16), a comis 7 duble greșeli și a avut mai multe erori neforțate (25-18).

Ruse, care în patru participări la Wimbledon nu a trecut de primul tur, s-a ales cu un cec de 60.000 de lire sterline și 50 de puncte WTA.

Gabriela Ruse va face pereche la dublu cu ucraineanca Marta Kostiuk și vor juca în primul tur împotriva cuplului Giuliana Olmos (Mexic)/Alexandra Panova (Rusia), cap de serie numărul 13.

Mai multe articole

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme