Fundația Vertical Freedom are onoarea de a anunța Gala de Lansare, un eveniment caritabil de mare amploare, ce va avea loc pe 18 octombrie 2024, la Hotelul Courtyard by Marriott din Cluj-Napoca. Evenimentul va reuni personalități de renume, artiști și susținători ai cauzelor nobile, și va fi moderat de binecunoscuta Andreea Marin.
„Ca învingătoare a luptei cu cancerul, am învățat cât de important este echilibrul dintre minte, corp și suflet în procesul de vindecare. Prin acest eveniment, ne propunem să extindem această misiune, oferind resurse vitale și sprijin celor care au nevoie”, a declarat Bianca Baroti, fondatoarea Fundației Vertical Freedom.
Această gală are scopul de a strânge fonduri pentru pacienții oncologici susținuți de Fundația Vertical Freedom, dar și pentru a promova importanța prevenției în menținerea sănătății. La eveniment vor participa invitați speciali precum Mihaela Tatu, alături de alte personalități publice. Programul serii va include momente artistice și o licitație caritabilă cu lucrări de artă ale unor artiști locali.
Fundația Vertical Freedom își propune să transforme viețile celor afectați de cancer printr-o abordare holistică și prin accent pe prevenție. Oferim sprijin terapeutic și emoțional prin consiliere psihologică, nutriție personalizată, terapii complementare și sprijin spiritual, adaptat fiecărui pacient. Totodată, punem un accent deosebit pe prevenirea somatizării afecțiunilor și pe susținerea echilibrului fizic și emoțional.
Misiunea noastră este de a oferi pacienților resurse și sprijin complet, promovând o vindecare integrată și prevenție activă. Prin programele noastre, pacienții își recapătă echilibrul fizic, emoțional și spiritual.