George Simion, după eșecul moțiunii de cenzură: „Îmi pare rău că nu am putut face mai multe pentru a-i opri pe acești nebuni care distrug Țara”
Parlamentul a respins, duminică seară, și cea de-a patra moțiune de cenzură depusă împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan. Inițiativa, semnată de parlamentarii AUR, S.O.S România și POT, a vizat pachetul doi de măsuri fiscale pentru care Executivul și-a angajat răspunderea. Moțiunea nu a întrunit însă numărul necesar de voturi pentru a dărâma Cabinetul.
În urma votului, liderul AUR, George Simion, a transmis un mesaj pe conturile sale de pe rețelele sociale, în care și-a cerut scuze față de simpatizanți și față de românii „iubitori de țară”. „Îmi pare rău că nu am putut face azi mai multe pentru a-i opri pe acești nebuni care distrug Țara…”, a scris Simion, referindu-se la actuala guvernare.
Respingerea moțiunii marchează al patrulea eșec într-o singură zi pentru opoziția parlamentară, care nu a reușit să adune sprijinul politic necesar pentru schimbarea Guvernului Bolojan.


















