Cine n-are un bătrânel pe bancă, să-și aducă. O vorbă din bătrâni, mai reală ca niciodată în acest sezon european, în care experiența a bătut la fund tinerețea.
Prima finală a sezonului, cea din Europa League, a fost câștigată de Gasperini, antrenorul de 66 de ani al Atalantei. În fața lui Xabi Alonso, cel care a avut un sezon fabulos la Leverkusen și care a venit la finala cu o serie fantastică, de peste 50 de meciuri la rând fără înfrângere. În meciul jucat cu trofeul pe masă, Alonso si Leverkusen au clacat la fel ca nemții în momentul de răscruce din cel de-al doilea război mondial. Semn clar că nimic nu ține la nesfârșit.
Pentru Gian Piero Gasperini, culmea, a fost primul trofeu cucerit în cariera de 30 de ani. Gasperini e la Atalanta de opt ani, iar anul ăsta a avut șansa să ia și primul trofeu în Italia, dar la câteva zile după finala Europa League a clacat în cea a Cupei Italiei, pe care a pierdut-o în fața lui Juventus.
La fel ca în Europa League, în Conference League a învins tot experiența. La 63 de ani, Jose Luis Mendilibar a reușit să ia al doilea trofeu european la rând, de data asta cu Olympiakos. Anul trecut, Mebdilibar a adus încă un trofeu din Europa League la Sevilla. La fel ca Gasperini de la Atalanta și la Mendilibar vorbim de o vitrină săracă, în care se găsesc doar cele două trofee europene. Niciunul intern, într-o carieră de antrenor pe care a început-o la fel ca Gasperini, în urmă cu fix 30 de ani, în 1994.
Au avut răbdare cei doi „bătrânei”, nu glumă! Au așteptat atât de mult aceste trofee, că nici n-au știut să se bucure cu adevărat de ele. Măcar au avut puterea unui zâmbet larg, pe care s-au regăsit toți cei 30 de ani de muncă. Așteptarea lor a fost ca a unui pensionar care se uită pecalculul pensiei și află că e mai mare decât credea.
În acest clan al pensionarilor câștigători din cupele europene are șanse mari să vină și Ancelotti. Dar cu o mică-mare diferență. El a început să câștige trofee de tânăr. Ancelotti a început cariera de antrenor ca secund al Italiei, în 1992. Iar primul trofeu l-a cucerit în secolul trecut, în 1999, cu Juventus.
Ancelotti are 64 de ani și e aproape de al 5-lea trofeu Champions League din carieră. Până acum a luat două cu Milan și două cu Real, cu care are șansa să-l câștige în acest an pe cel de-al treilea. Real e mare favorită în finala de pe Wembley, cu Dortmund.
Ancelotti este, oricum, primul antrenor cu șase finale de Liga Campionilor, performanță greu de egalat.
Italianul a făcut și un anunț surprinzător înaintea finalei. Are de gând să se retragă la Real Madrid. Când? E greu de spus. Probabil atunci când nu va mai avea rezultatele pe care le așteaptă șeful Perez. Dar cu Mbappe în echipă, Real are toate șansele să domine fotbalul spaniol și european și în următorii ani. Iar Ancelotti, să stea cuminte pe bancă și după ce vârsta din pașaport e de pensionare.
Dintre cei trei „bătrânei”, Ancelotti e de departe cel mai titrat. A adunat 14 trofee, de aproape 10 ori mai multe ca Mendilibar și Gasperini, care au trei împreună.
Rămâne de văzut dacă pentru Ancelotti vine și trofeul cu numărul 29 din carieră, a treia ligă la Real. Italianul se duelează cu tinerețea lui Terzic, neamțul de doar 41 de ani cu tată bosniac și mamă din Croația, care a coborât din galerie pe bancă. În 2013, la ultima finală a lui Dortmund, Terzic flutura fularul pe Wembley. Acum, are tot sângele în galbenul lui Dortmund și va fi pe bancă. Se inversează rolurile. Klopp îi va face galerie din tribună, cu fularul la gât.
Dacă tinerețea va învinge experiența, rămâne de văzut. Terzic a câștigat deja un trofeu cu Dortmund, Cupa Germaniei. A făcut-o la 38 de ani. Până la 64, cât are Ancelotti, poate avea vitrina plină. Dar și ăsta e un pariu greu de jucat.


















