Grupul Electrica S.A este victima unui atac cibernetic. Compania avertizează clienții să nu furnizeze date cui caracter personal solicitate prin mesaje care nu vin de vin de la surse oficiale
Grupul Electrica a anunțat, într-un comunicat transmis către Bursa de Valori București, că a fost ținta unui atac cibernetic de tip ransomware. Compania a subliniat că echipele sale de specialiști colaborează cu autoritățile naționale pentru a gestiona situația și a limita impactul incidentului.
„Echipele de specialiști colaborează strâns cu autoritățile naționale în domeniul securității cibernetice pentru gestionarea și remedierea incidentului, având ca obiectiv rezolvarea situației într-un timp cât mai scurt, identificarea sursei atacului și limitarea impactului acestuia,” a transmis Grupul Electrica.
Compania a oferit asigurări că infrastructura critică nu a fost compromisă și că măsurile adoptate sunt temporare, având scopul de a proteja rețeaua internă.
„Dorim să subliniem că nu sunt afectate sistemele critice ale Grupului, iar eventualele disfuncționalități apărute în interacțiunea cu consumatorii noștri sunt efecte ale măsurilor de protecție a infrastructurii interne. Aceste măsuri sunt temporare și au rolul de a asigura securitatea întregului sistem. În acest moment, toate protocoalele de răspuns specifice au fost deja activate conform procedurilor interne și reglementărilor în vigoare. Prioritatea noastră principală o reprezintă menținerea continuității în distribuția și furnizarea energiei electrice, precum și protejarea datelor personale gestionate și a celor operaționale ale tuturor entităților din cadrul Grupului Electrica,” a declarat compania.
Totodată, consumatorii au fost avertizați cu privire la posibile tentative de fraudă:
„Vom continua să informăm publicul despre evoluția situației și măsurile întreprinse pentru remedierea acesteia. În acest context, recomandăm consumatorilor noștri să fie atenți la orice mesaje suspecte primite în numele companiei și să evite furnizarea de date personale prin canale nesecurizate.”
Ministrul Energiei: „Românii sunt în siguranță”
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a intervenit pentru a liniști consumatorii, afirmând că sistemele esențiale ale Grupului Electrica sunt protejate și funcționale.
„A fost vorba de un atac de tip ransomware, echipamentele de rețea nu sunt afectate, sistemul Skada este izolat și funcțional. Practic, acum nu este niciun risc, românii trebuie să știe că sunt în siguranță. Toate sistemele au fost verificate, din perspectivă cibernetică, nu putem să spunem că acest atac a avut alte urmări. Acum trebuie găsiți și sancționați cei care au făcut acest lucru,” a declarat Burduja la Antena 3.
Ce presupun atacurile ransomware?
Atacurile de tip ransomware implică accesarea neautorizată a rețelelor informatice și blocarea datelor sau fișierelor acestora. Atacatorii solicită ulterior recompense, cel mai frecvent în criptomonede, în schimbul deblocării sistemelor compromise.
Despre Grupul Electrica
Grupul Electrica furnizează servicii către aproximativ 3,8 milioane de utilizatori și are o acoperire națională. Din iulie 2014, compania este deținută majoritar de capital privat și este listată la bursele din București și Londra.