Biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu a anunțat vineri dimineață că un acord privind eliberarea ostaticilor a fost finalizat și urmează să fie ratificat în cadrul ședințelor guvernamentale. „Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a fost informat de echipa de negocieri că s-au ajuns la acorduri privind eliberarea ostaticilor”, a transmis biroul său, conform The Guardian.
Reuniuni oficiale pentru asumarea acordului
Netanyahu a confirmat că aprobarea acordului este iminentă, iar cabinetul de securitate restrâns s-a reunit deja pentru discuții. După aceasta, întreg guvernul israelian urmează să valideze înțelegerea. Potrivit unor oficiali citați de presa internațională, reuniunea a început deja.
Acest progres vine după ce, în urmă cu o zi, guvernul israelian a acuzat Hamas că nu acceptă toți termenii din documentul convenit, subliniind că acordul nu va fi semnat până la soluționarea tuturor disputelor.
Într-un comunicat emis vineri, Hamas a declarat că „obstacolele care au apărut în legătură cu termenii acordului de încetare a focului din Gaza au fost rezolvate”. Deși ambele părți și-au exprimat disponibilitatea de a încheia acest acord, violențele din regiune au continuat până în ultima clipă.
Serviciul Civil de Urgență din Gaza a raportat că, de la anunțarea acordului, cel puțin 101 persoane, inclusiv 58 de femei și copii, au fost ucise în urma acțiunilor armatei israeliene. În ciuda pierderilor, cele două părți par să fi ajuns la o înțelegere pentru a pune capăt conflictului.


















