Guvernul pregătește noi măsuri pentru sprijinirea consumatorilor de energie.

Guvernul României va introduce un mecanism de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, sub formă de carduri sau vouchere pentru energie, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o conferință de presă.

Aceste măsuri vor fi implementate cu sprijinul Ministerului Muncii și vor intra în vigoare după expirarea actualei scheme de plafonare a prețurilor la energie.

Burduja a subliniat că Europa trebuie să devină independentă energetic, în contextul în care prețurile la gaze au crescut cu 65% în Uniunea Europeană, iar energia electrică s-a scumpit cu 25%.

Totodată, ministrul a confirmat că Romgaz va analiza situația Depogaz și va lua măsuri dure în cazul în care se constată nereguli legate de extracțiile de gaze din noiembrie. „Dacă s-au extras cantități care nu au fost destinate consumului intern și au lipsit în februarie, cineva trebuie sancționat”, a declarat Burduja.

În ceea ce privește restructurările din sectorul energetic, ministrul a afirmat că nu există o listă finală cu persoanele vizate, dar a dat asigurări că România nu va pierde bani din PNRR pe acest jalon.

Referitor la prețurile la energie după 1 aprilie, Burduja a precizat că Hidroelectrica nu va crește tarifele nejustificat și va respecta plafoanele impuse prin ordonanța de urgență. Ministrul a recomandat românilor să consulte ofertele furnizorilor și să aleagă cea mai avantajoasă variantă.

De asemenea, Corpul de Control al Ministerului Energiei a sesizat DNA în legătură cu depozitele de gaze, iar investigațiile sunt în curs. În ceea ce privește proiectul Neptun Deep, Burduja a afirmat că există presiuni externe, dar România rămâne angajată în dezvoltarea resurselor sale energetice. „Avem șanse ca în ianuarie 2027 să beneficiem de gaz din Neptun Deep”, a subliniat ministrul.