vineri, decembrie 13, 2024

În alte vremuri construiam avioane, între timp ne-am trezit cu țara vândută pe bucăți.

Autor:

Data:

Autor

Data

Categorie

Cândva România se putea lăuda chiar și cu construcția de avioane, acum după mulți ani ne putem plânge de milă. Țara a fost vândută pe bucăți iar viitorul copiilor noștri a fost amanetat la propriu de cei care vremelnic s-au cocoțat în fruntea statului. Indiferent din ce partide au făcut parte, politicienii noștri, au pus umărul la prăbușirea economiei, la vânzarea și la distrugerea fabricilor moștenite de la dictator. Au negociat în genunchi intrarea in Uniunea Europenă și i-au mințit pe români spunându-le cât de bine o să le fie. Probabil ne era mai bine dacă ei furau mai puțin, nu avem de unde să știm.

Vă prezentăm astăzi o realitate cu care România nu știm dacă se va mai întâlni vreodată. Textul de mai jos este preluat de pe pagina de Facebook a lui Valeriu Stoian, căruia îi mulțumim că ne amintește ce am fost odată ca țară.

AICI postarea:

În data de 28 ianuarie 1983 avea loc primul zbor inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11, primul avion românesc de pasageri cu reacție. O colaborare a Întreprinderii de Avioane București și BA.C. 11 care deținea și licența acestui avion mediu curier.În august 1982 era prezentat autorităților din acea vreme,iar o lună mai târziu ,pe 27 septembrie se efectua zborul de prezentare pe aeroportul Băneasa.Zborul inaugural a fost efectuat pe distanța București- Timișoara. În luna martie a aceluiași an avea loc și primul zbor extern pe relația București- Londra.Avionul dispunea de două motoare turboreactoare dublu flux cu factor de diluție mic construite la Turbomecanica sub licență Rolls Royce.La acea vreme, Republica Socialistă România era singura țară din Europa comunistă care fabrica avioane cu reacție,cu excepția URSS.Viteza de croazieră era de 870 km/h, avionul având capacitatea de 119 pasageri. Distanța maximă care putea fi parcursă era de aproximativ 3500 km.Echipajul era constituit din pilot și copilot.Proiectul ROMBAC 1-11 preconiza fabricarea a 80 de unități, însă au fost construite doar 11.Au fost unități împrumutate de-a lungul timpului către companii aeriene din Cipru, Egipt, Irlanda, Regatul Unit, Turcia, Pakistan,Yugoslavia.