Incendiu de casă în Dej. Focul a pornit de la calculatoarele din subsol

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit miercuri la un incendiu de casă pe strada Crișan din Dej. Din primele informații, incendiul se manifestă la subsolul casei, unde functionează centrala termică.

”Imobilul este inundat cu fum, astfel că echipajele noastre au evacuat folosind scara două persoane. Până acum, acestea nu au solicitat îngrijiri medicale. Intervenim la fața locului cu o autospecială și un echipaj SMURD”, au anunțat pompierii.

🗞️ Citește și Acestea

Aceștia au finalizat intervenția și au precizat că incendiul s-a manifestat la subsolul casei, unde funcționa camera tehnică și un birou cu calculatoare, pe o suprafață de aproximativ 12 mp. Echipajele au evacuat, folosind scara, un bărbat și o femeie de la balcon. Din fericire, aceștia nu au necesitat îngrijiri medicale.

Ulterior, pompierii au pătruns în subsol și au realizat stingerea incendiului, în condiții dificile, cu o temperatură ridicată. Fumul dens a cuprins întreaga casă și a fost necesar timp suplimentar pentru ventilație, însă intervenția promptă a făcut ca flăcările să nu se extindă. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit la electronicele din subsol.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme