Începe distracția! Emil Boc: ”Anul viitor vor începe lucrările la metrou din Florești!”

Primele lucrările la metroul clujean se vor face în Florești, și nu în zona Sopor din Cluj-Napoca, așa cum era prevăzut inițial, transmite Emil Boc.

„Că încep lucrările la metrou din Sopor sau din Florești e tot una. Proiectul trebuie realizat în totalitate. Metroul trebuie realizat în integralitate. Contractul este pentru tot proiectul. Noi am semnat un contract cu finanțarea Guvernului României pentru 2 miliarde de euro pentru tot proiectul. Acum, că începe dintr-o parte sau în alta, pentru mine este la fel de important.

Agenția care se ocupă de implementarea proiectului pentru Spitalul Regional de Urgență ne-a cerut, pentru a avea încă un acces în plus mai devreme pentru Spitalul Regional de Urgență. S-a aprobat această modificare în PNRR ca să înceapă lucrările din Florești, ceea ce eu consider de bun simț, foarte bine. Anul viitor vor începe lucrările. Constructorul va stabili o dată exactă când își finalizează toată documentația, însă anul viitor vor începe lucrările la metrou din Florești”, a declarat Emil Boc.

🗞️ Citește și Acestea

Magistrala de metrou M1 cu finanțare PNRR are 21 de stații, costă 9 miliarde lei, din care 1,5 miliarde lei fonduri din PNRR, iar termenul de realizare este de 8 ani. Constructor va fi Asocierea Gulermak (Turcia) – Alstom – Arcada.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme