Au fost executate o serie de lucrări de întreținere pe sectorul de drum Turda – Bogata – Călărași, situat pe drumul județean DJ 161B, acțiuni menite să asigurare circulația rutieră normală, în condiții de siguranță.
Sectorul vizat are o lungime de 12,639 kilometri, fiinf cuprins între pozițiile kilometrice 28+817 și 41+456.
Este un drum pe care locuitorii din zonă au un acces rapid pe drumul județean DJ 161B, pe direcția Călărași – Bogata, către cel mai important centru urban din această zonă a județului, municipiul Turda.
Conform celor de la Consiliul Județean Cluj, în această etapă se execută lucrări de asigurare a scurgerii apelor prin curățarea și desfundarea șanțurilor și a rigolelor, respectiv de colmatare a rosturilor existente pe calea de rulare.
De asemenea, urmează să fie executate operațiuni constând în întreținerea părții carosabile, decolmatarea camerelor de cădere, asigurarea esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului, aducerea la profil a acostamentelor și curățarea acostamentelor în zonele prevăzute cu parapete de siguranță.

















