Investiții în infrastructura școlară din Florești cu bani europeni. Primarul Bogdan Pivariu: „Vom crește capacitatea școlilor cu 3000 de elevi”

Primăria Florești a obținut finanțări europene și din bugetul local pentru proiecte de investiții în infrastructura școlară, în valoare totală de peste 80 de milioane de lei. Aceste inițiative vor extinde capacitatea școlilor din localitate pentru a găzdui peste 3000 de elevi.

Primarul Bogdan Pivariu a anunțat că proiectul pentru construirea unei noi școli a fost aprobat pentru finanțare din fonduri nerambursabile, având un buget de aproximativ 45 de milioane de lei. „Noua școală din Florești va fi situată pe strada Porii/Cătanelor și va avea următoarele caracteristici: 36 de clase noi, 4 laboratoare, 2 ateliere, 1 bibliotecă, 1 sală multifuncțională”, a explicat primarul.

Un alt proiect important pentru comunitate este extinderea clădirii Liceului „Dumitru Tăuțan”, un proiect în valoare de 22.850.000 de lei, care a fost declarat eligibil pentru finanțare. „Acest proiect presupune extinderea aripii estice a clădirii actuale a Liceului ‘Dumitru Tăuțan’ și va include: 15 clase noi și un laborator, panouri fotovoltaice pentru independența energetică a liceului, seră didactică, utilarea cu tehnică educațională de ultimă generație (table smart, laptopuri etc.)”, a mai spus Pivariu.

🗞️ Citește și Acestea

De asemenea, primarul a menționat un proiect pentru extinderea și reconversia clădirii Bibliotecii Liceului „Dumitru Tăuțan”, în valoare de 13.781.186 de lei, finanțat din bugetul local al Comunei Florești. „Acest proiect presupune modificarea și extinderea clădirii actualei biblioteci, din care vor rezulta alte 6 noi săli de clasă”, a adăugat Pivariu.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme