Ion Iliescu, în stare gravă! Primele declarații despre boala depistată târziu

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a fost internat de urgență cu disfuncție respiratorie severă. Medicul infecționist Carmen Dorobăț a declarat că starea acestuia ridică suspiciuni privind o boală neoplazică, depistată într-un stadiu avansat.

„Din nefericire, trebuie să recunoaștem că de multe ori boala neoplazică face surprize. Nu întotdeauna depinde doar de factori de risc, cum ar fi fumatul. În acest caz, descoperirea s-a făcut târziu, la o vârstă înaintată, iar evoluția e rapidă”, a declarat dr. Dorobăț.

Iliescu a fost stabilizat, dar necesită oxigen permanent din cauza afectării respiratorii.

🗞️ Citește și Acestea

„Dacă este vorba despre o afectare cardiacă și necesită oxigen, înseamnă că deja o parte din plămân este scos din funcție. Va rămâne sub oxigen până se va găsi o soluție terapeutică”, a mai spus medicul.

În zilele următoare, echipa medicală va stabili exact stadiul bolii și tratamentul ce poate fi aplicat fostului președinte.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme