Iranul ar putea face un pas drastic în politica sa externă.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran a anunțat că parlamentul iranian pregătește un proiect de lege pentru retragerea țării din Tratatul de Neproliferare Nucleară (TNP).
Potrivit SkyNews, citat de MediaFax, această mișcare vine în contextul tensiunilor tot mai mari cu Israelul, pe tema programului nuclear.
Teheranul susține că programul său este pașnic, însă Israelul îl contestă vehement, susținând că ar putea avea scopuri militare.
Ieșirea din TNP ar avea efecte internaționale majore
TNP, aflat în vigoare din 1970, are ca scop limitarea răspândirii armelor nucleare și promovarea dezarmării globale.
O eventuală ieșire a Iranului din tratat ar marca o ruptură diplomatică majoră și ar putea genera reacții dure din partea comunității internaționale.
„Parlamentul lucrează la un proiect de lege care, dacă va fi adoptat, va pune capăt angajamentelor internaționale ale Iranului în cadrul TNP”, a declarat oficialul iranian.


















