Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian, cap de serie numărul trei, a fost eliminată de rusoaica Elina Avanesian în sferturile de finală ale turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 232.244 de euro, care se desfășoară la Baza Sportivă Ciric din Iași. Cristian a pierdut cu scorul de 7-5, 6-4, joi, după două ore și patru minute de joc efectiv.
Partida, continuată de la scorul de 2-0 pentru Avanesian în primul set, fusese întreruptă miercuri seara din cauza ploii. Jaqueline Cristian, în vârstă de 26 de ani și clasată pe locul 61 WTA, nu a reușit să își impună jocul în fața rusoaicei de 21 de ani, care ocupă locul 76 WTA și este cap de serie numărul cinci. Cristian o învinsese pe Avanesian anterior în acest an la Roma, cu scorul de 5-7, 6-2, 6-2, în turul al doilea.
Elina Avanesian va juca în semifinale împotriva jucătoarei franceze Chloe Paquet. Jaqueline Cristian pleacă acasă cu un cec de 5.750 de euro și 54 de puncte WTA.
La dublu, perechea rusoaicelor Alexandra Panova și Iana Sizikova, favoritele numărul doi, au învins în semifinale echipa formată din româncele Irina Bara și Anca Todoni cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră și 36 de minute de joc. Bara și Todoni au câștigat un cec de 3.600 de euro și 98 de puncte WTA la dublu.


















