Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că pe agenda Executivului se află o hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere pe un coridor important din Autostrada Transilvania.
“Știu că domnul ministru Sorin Grindeanu face eforturi mari ca lucrările să avanseze rapid”, a transmis premierul, la începutul ultimei şedinţei de Guvern.
„Văd că avem pe agendă şi o altă hotărâre de Guvern privind declanşarea procedurilor de expropriere pe un coridor la fel de important al Autostrăzii Transilvania. Asta arată că şantierele de autostrăzi au intrat într un ritm alert şi sunt convins că asta aşteaptă de la noi toţi românii”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.
De asemenea, trebuie menționat și următorul lucru: Compania de Drumuri a aprobat o modificare majoră pe traseul autostrăzii Transilvania, pe lotul Nădășelu-Zimbor, unde sunt probleme din cauza alunecărilor de teren, informează Radio România Actualități.
Se lansează o licitație – un contract de aproximativ un miliard lei pentru execuția două viaducte cu o lungime totală de peste 3 km și o deviere locală a traseului autostrăzi în județul Cluj.
Lotul este finanțat din PNRR și este la aproximativ 60% execuție. Ar trebui deschis în 2025, însă contractul pentru cele două viaducte are o durată de doi ani, care se calculează de la momentul semnării.


















