Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, și-a anunţat luni candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an, urmând să reprezinte alianţa politică formată din PMP şi Forţa Dreptei, conform Agerpres.
„Astăzi îi anunţ pe cetăţenii României că am luat decizia de a intra în competiţia pentru alegerea preşedintelui României. Consider această candidatură o obligaţie morală faţă de cetăţenii români şi un gest de responsabilitate pentru viitorul României”, a declarat Orban în cadrul unei conferinţe la Palatul Parlamentului.
El a subliniat că în cei peste 30 de ani de carieră politică a deţinut multiple funcţii publice, de la consilier local până la premier şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, servind întotdeauna interesul public. „Sunt un om care am servit interesul public şi care am stat la dispoziţia cetăţenilor care mi-au acordat încrederea de peste 30 de ani, punând aproape tot timpul în plan secund lucruri care poate pentru alţi oameni au fost mai importante”, a spus Orban.
Ludovic Orban a accentuat faptul că întreaga sa carieră a fost marcată de muncă și efort, alegând mereu „drumul corect” în locul celui „bătut”. El dorește ca această candidatură să reprezinte „un mesaj de încredere şi speranţă în viitorul ţării noastre şi în şansa fiecărui român de a reuşi în viaţă alături de semenii săi”.
În viziunea sa, România este „o ţară frumoasă, cu oameni minunaţi” și un mare potenţial de dezvoltare, dar care a fost ținută în loc de politicieni care nu au acționat în interesul național. „Din păcate, este o ţară care a fost ţinută pe loc de oameni fără dragoste de ţară, de oameni care au câştigat votul şi încrederea populaţiei prin minciună şi care şi-au bătut joc de speranţele oamenilor în exercitarea mandatelor”, a afirmat Orban.
Referindu-se la funcţia de preşedinte, Orban a subliniat că aceasta este „cea mai importantă funcţie în statul român” și că preşedintele are responsabilitatea de a oferi direcţie şi de a mobiliza energiile naţiunii. „Preşedintele este cel care poate să conducă România spre o viziune de dezvoltare care să îi permită fiecărui român să trăiască mult mai bine prin propriile eforturi, prin propriile merite şi prin recunoaşterea corectitudinii şi muncii”, a adăugat el.


















