Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are o certitudine de „99,9%” că va intra cu frontiera terestră în Spațiul Schengen până la sfârșitul acestui an. Ciolacu a subliniat că își dorește ca noul guvern al Austriei să includă și social-democrații, în contextul negocierilor politice de acolo, conform Agerpres.
„Eu îmi doresc să-l formeze cu social-democrații de această dată, pentru că, după cum știți, domnul cancelar Nehammer este din familia PPE, aceeași familie din care face parte și Partidul Național Liberal. Dar, hai să vă spun cu o certitudine de 99,9%, anul acesta România va intra terestru în Schengen”, a declarat Ciolacu.
Declarațiile au fost făcute la finalul vizitei pe care premierul a efectuat-o împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pe șantierul autostrăzii A7, pe tronsonul Buzău – Focșani, în zona Vadu Pașii, județul Buzău.