Premierul Marcel Ciolacu a declarat că scenariul avansat de liderul USR, Elena Lasconi, privind o posibilă candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale este imposibil de realizat. Ciolacu a precizat că Bolojan, în calitate de lider al PNL, a semnat un acord politic prin care s-a angajat să nu candideze, poziție pe care a reafirmat-o public în mai multe rânduri.
„Nu cred că există cineva, cu atât mai puțin liderul USR, care să conteste seriozitatea președintelui Bolojan. Domnia sa nu va face vreun gest care să pună în pericol stabilitatea guvernării”, a declarat premierul.
Marcel Ciolacu a mai spus că a propus USR o alternativă: retragerea sa din funcția de prim-ministru în schimbul susținerii candidaturii lui Crin Antonescu la prezidențiale și a cooptării USR la guvernare. Însă Elena Lasconi a refuzat această variantă.
În acest context, Ciolacu a anunțat că duminică la prânz Crin Antonescu, candidatul alianței „România Înainte”, își va depune oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale. „Acest moment îi va scuti pe mulți să mai facă scenarii și îi poate determina pe români să aleagă soluția cea mai bună pentru viitorul european al țării”, a subliniat premierul.
Elena Lsconi, liderul USR, a declarat la sfârșitul întrevederii că Marcel Ciolacu îl susține în continuare pe Crin Antonescu, dar că ”este deschis dialogului și vom avea două zile la dispoziție să luăm o decizie înțeleaptă pentru România, două zile în care va trebui să dialogăm. Am simțit deschidere”.


















