Micul derby de București

FCSB și Rapid au oferit un meci bun, unul dintre cele mai tari ale sezonului în România. Mai important de atât s-a văzut un nivel bun de joc, o construcție, jucători tehnici capabili să pună la pământ o apărare. 

Bineînțeles, ca la orice derby n-a lipsit duelul galeriilor, care a depășit evident limita minima a xenofobiei, ba a bătut chiar în rasism. Asta e altă poveste. 

Tot de la galerii a pornit și „bombardamentul”. Mai întâi al fanilor FCSB, când jucătorii erau la centru și așteptau să pornească meciul, întârziat, până la urmă 3-4 minute. 

🗞️ Citește și Acestea

Apoi cel al rapidiștilor, de la jumătatea primei reprize, când arbitrul Colțescu a oprit meciul tot vreo 3-4 minute. S-au dat și artificii, de se amuzau fanii prin tribună, că a venit, mă, nene, revelionul! 

Dar să vorbim mai mult de fotbal, dacă tot a fost. 

Ocaziile n-au lipsit, a dat Băluță în bară, s-a ratat la grămadă din fața porții, au fost și rapidiștii periculoși, până la gafa lui Ovidiu Popescu. O pasă greșită, apoi un lanț comic de greșeli în apărarea FCSB și s-a născut bijuteria lui Papeau. Iute mai e băiatul ăsta, care n-a stat pe gânduri și când s-a văzut lângă poartă, deși era în unghi, a găsit repede calea să-l execute pe Târnovanu. 

S-a făcut 2-0 de la un corner în care apărarea FCSB a dormit și l-a lăsat singurel pe Iacob să pocnească un vole de toată frumusețea. 

După fiecare gol al Rapidului, FCSB a reacționat cu o ocazie mare. Portar de națională, Molodvan s-a remarcat la un șut înșelător al lui Florinel Coman, recuperat miraculos de celebrul vraci Marjana de la Belgrad, unde merg mai toți jucătorii din prima ligă. 

FCSB a dat semne că revine, cu golul lui Dawa, tot din corner. 

Pe final a mai băgat mingea în poartă o dată, dar golul a fost anulat cu VAR pentru un offside mic, mic, la Rotariu, cu 5-6 secunde înainte de gol. Corect, zic eu. 

Rapidul a știut să taie elanul lui FCSB pe final de meci, prin întreruperi dese. Sigur, FCSB ar fi făcut la fel dacă avea 2-1. 

N-au mai fost alte ocazii mari, dar am remarcat dorință, atitudine și ceva fotbal. Bun. Pentru nivelul de jos al fotbalului de la noi, chiar bun. 

Pase scurte, gândite, câteva driblinguri reușite, câteva faze strălucite. Să tot avem așa meciuri. Doar cu ajutorul lor fotbalul românesc poate crește, poate scoate iar capul în Europa. 

Rapidul, iată, își confirmă statutul de coșmar pentru FCSB, după ce i-a scos titlul din picior anul trecut. 

Acum, o poate face lider pe CFR Cluj, dar nici băieții lui Mandorlini nu vor avea viață ușoară în fața Sibiului, capabil să muște puncte de la orice echipă. 

Da, CFR vine cu experiența și cu ceva fotbal în plus, dar Hermannstadt are un aer de învingătoare, de fiecare dată când joacă acasă, cu fanii, pe noul stadion. Vedem diseară ce-o ieși! 

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme