Mircea Lucescu, noul selecționer al tricolorilor a anunțat lotul național pentru meciurile cu Kosovo și Lituania

Selecționerul echipei naționale a României, Mircea Lucescu, a anunțat lotul de jucători pentru meciurile cu Kosovo și Lituania, programate pe 6 și 9 septembrie în Liga Națiunilor, conform site-ului Federației Române de Fotbal.

Pentru această acțiune, care începe pe 1 septembrie la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, au fost convocați 25 de fotbaliști, dintre care 16 evoluează în străinătate și 9 în Superligă.

Meciul dintre Kosovo și România va avea loc pe 6 septembrie, la ora 21:45, pe stadionul Fadil Vokrri din Priștina. Partida România – Lituania se va disputa pe 9 septembrie, tot la ora 21:45, pe stadionul Steaua din București.

🗞️ Citește și Acestea

Lotul României este alcătuit din:

Portari: Florin Niță (Damac, Arabia Saudită), Horațiu Moldovan (Sassuolo, Italia), Ștefan Târnovanu (FCSB);

Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano, Spania), Cristian Manea (FC Rapid 1923), Andrei Burcă (Baniyas, Emiratele Arabe Unite), Radu Drăgușin (Tottenham, Anglia), Virgil Ghiță (KS Cracovia, Polonia), Iulian Cristea (Universitatea Cluj), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj);

Mijlocași: Deian Sorescu (Gaziantep, Turcia), Dennis Man (Parma, Italia), Nicolae Stanciu (Damac, Arabia Saudită), Răzvan Marin (Cagliari, Italia), Marius Marin (Pisa, Italia), Darius Olaru (FCSB), Mihai Lixandru (FCSB), Ianis Hagi (Glasgow Rangers, Scoția), Valentin Mihăilă (Parma, Italia), Florinel Coman (Al-Gharafa, Qatar), Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova);

Atacanți: Denis Drăguș (Trabzonspor, Turcia), George Pușcaș (Bodrum, Turcia), Denis Alibec (Farul Constanța).

De asemenea, Răzvan Sava, Constantin Grameni, Marius Corbu și Louis Munteanu, parte din lotul lărgit, au fost redirecționați către echipa U21 pentru a susține meciurile cu Muntenegru și Finlanda din această lună.

Următoarele partide din Liga Națiunilor sunt programate în lunile octombrie și noiembrie.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme