Modificări la Rezidențiat. Din 2026, concursul se va da pe patru subdomenii și subiectele de la examenul de ieșire vor fi unice la nivel național – proiect OUG

Începând cu anul 2026, concursul de intrare la rezidențiat va fi organizat pe patru subdomenii, iar examenul de ieșire din rezidențiat va include subiecte unice la nivel național, conform unui proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) propus de Ministerul Educației.

Pentru domeniul medicină, concursul național va include următoarele subdomenii: specialități medicale, specialități chirurgicale, specialități paraclinice și de laborator, și anestezie și terapie intensivă/medicină de urgență. „Repartiția specialităților pe cele patru subdomenii se face prin Ordin al Ministrului Sănătății, cu consultarea Colegiului Medicilor din România”, precizează proiectul.

De asemenea, examenul de specialitate, susținut după anii de rezidențiat, va include o probă scrisă cu subiecte unice pe țară începând cu prima sesiune din 2026. „Proba scrisă a examenului pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și, respectiv, farmacist specialist se desfășoară cu subiecte unice pe țară pentru fiecare specialitate”, menționează proiectul.

🗞️ Citește și Acestea

Proiectul de OUG aduce și alte schimbări, precum posibilitatea ca medicii rezidenți să urmeze alte forme de pregătire postuniversitară în afara programului de lucru și trecerea gestionării registrului rezidenților și sub coordonarea Ministerului Educației.

Totodată, se simplifică procedura de schimbare a specialității pentru rezidenți, permițând schimbarea acesteia, sub anumite condiții, cu aprobarea Ministerului Sănătății.

 

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme