„Mulțumim cu adâncă obidă!” Gianina Corondan face praf Gara Cluj: „Tencuiala cade, trenurile întârzie, iar personalul îți predă lecții de zen”

Actrița și realizatoarea TV Gianina Corondan a publicat un mesaj savuros, dar extrem de critic, la adresa condițiilor din Gara Cluj-Napoca, transformând o experiență neplăcută într-o ironie la adresa modului în care funcționează sistemul feroviar românesc.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Corondan spune că gara le oferă călătorilor „mari satisfacții”, însă enumeră, în cheie sarcastică, lipsa prizelor, întârzierile trenurilor, starea clădirii și comportamentul unor angajați CFR.

Gara din Cluj ne oferă mari satisfacții celor care încercăm să călătorim cu trenul. Lipsa prizelor ne ajută să memorăm ce e în telefon pentru a nu mai depinde de el, nerespectarea programului de mers al trenurilor ne ajută să socializăm cu oameni din Danemarca, Constanța și chiar Cluj, iar ambianța superbă cu tencuială căzătoare și cabluri mergând șerpuitor nicăieri ne face mai conștienți de volatilitatea vieții.

„Un înger la ghișeu și un punkist pe peron”

Ironia continuă atunci când vedeta descrie interacțiunea cu personalul din gară, transformând-o într-o veritabilă satiră.

🗞️ Citește și Acestea

Corondan povestește că, după ce a întrebat unde își poate încărca telefonul, angajata de la ghișeu a trimis-o să caute singură o priză în sala de așteptare.

Doamna de la ghișeu care m-a trimis să văd dacă o fi vreo priză în sala de așteptare e acel înger care te îndrumă spre a zăbovi înainte să te înfurii, că furia nu e bună, are vibrație joasă.

Nici un alt angajat CFR nu scapă de umorul acid al Gianinei Corondan.

Domnul CFR-ist care a repezit o călătoare care își căuta vagonul cu «Ce ești așa disperată?» este acel rebel punkist care atrage atenția asupra flagelului disperării, care poate duce, Doamne ferește, la depresie.

Întrebarea care rămâne fără răspuns

Dincolo de sarcasm, actrița ridică și o întrebare legată de modul în care este administrată compania feroviară.

Gara din Cluj are condiții minunate de reflecție asupra veșnicei întrebări: cei din Consiliul de Administrație al CFR de unde-și iau banii ăia mulți? Mulțumim cu adâncă obidă.

În încheiere, Gianina Corondan anunță că experiența nu s-a terminat în gară și promite că va reveni cu impresii despre condițiile din vagonul de cușetă.

Revenim cu condițiile de la cușetă.

Postarea actriței a strâns rapid numeroase reacții și comentarii din partea internauților, mulți dintre aceștia spunând că au trăit experiențe similare în gările și trenurile din România. Mesajul readuce în atenție starea infrastructurii feroviare și nemulțumirile călătorilor legate atât de condițiile din gări, cât și de relația cu personalul CFR.

Mai multe articole

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme