Norvegia alocă 2,7 miliarde de coroane pentru sprijinirea marinei ucrainene în Marea Neagră

Guvernul Norvegiei a anunţat un sprijin de 2,7 miliarde de coroane (aproximativ 242 de milioane de dolari) pentru întărirea capacităţilor marinei militare ucrainene, cu scopul de a descuraja operaţiunile navale ruse din Marea Neagră, relatează Reuters, citat de Agerpres.

O parte semnificativă din această finanţare va fi direcţionată către inovaţie, în cadrul Coaliţiei pentru capacităţi maritime, lansată anul trecut de Norvegia şi Regatul Unit. Această iniţiativă are rolul de a alinia forţele navale ucrainene la standardele occidentale.

„Este esenţial de protejat populaţia şi infrastructura Ucrainei de atacurile flotei ruse din Marea Neagră”, a declarat premierul norvegian Jonas Gahr Store, subliniind totodată importanţa securizării exporturilor de cereale şi alte produse vitale pentru economia ucraineană: „De asemenea, este important să protejăm exporturile de cereale şi de alte produse ce generează venituri esenţiale pentru Ucraina”.

🗞️ Citește și Acestea

Ajutorul oferit de Norvegia include donaţii directe din echipamentele forţelor armate norvegiene, achiziţii de echipament militar de la companii de profil, precum şi sprijin pentru operaţiuni de deminare şi instruirea soldaţilor ucraineni.

„Sistemele pe care le furnizăm vor întări capacitatea forţelor ucrainene de a detecta şi dezamorsa minele de-a lungul litoralului”, a declarat Bjorn Arild Gram, ministrul norvegian al apărării.

Acest sprijin reflectă angajamentul Norvegiei de a contribui la securitatea Ucrainei şi de a susţine stabilitatea în regiunea Mării Negre.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme