Începe returul ligii întâi, începe și sezonul calculelor pentru titlu. Fiecare echipă își numără pașii în puncte, fie ele și tăiate la jumătate.
La prima strigare, FCSB pare mare favorită, cu un avans de opt puncte față de principala rivală. Dacă ar rămâne așa până la intrarea în play-off, CFR Cluj ar fi la mâna ei. Ar fi doar patru puncte la înjumătățire. Cu două victorii în derby-ul cu FCSB, nimic imposibil, ar trece pe primul loc. Dar sezonul e lung, de anduranță.
CFR, poate și din superstiție, a petrecut iarna în Spania. A fost singura din România care a ales altă țară decât Turcia sau România, a stat departe de ochii spionilor și e gata să își arate colții.
Echipa lui Mandorlini (cât o mai sta italianul, că se vorbește doar de Mutu la Cluj) e gata să se agațe de experiența pe care a adunat-o în sezoanele trecute, când a ieșit campioană. Excepție, anul trecut, cănd Farul lui Hagi a pus mâna pe titlu. Acum, Farul e pe ultimul loc de play-off, dar cu un avantaj tare subțire. E bătaie mare de la locul patru, pe care stă Rapidul, până la locul 11 unde e Oțelul muncitor al lui Dorinel. Distanța între Rapid și Galați e de doar 7 puncte, recuperabile.
Craiova lui Rotaru anunță, la rândul ei, că intră în hora titlului, pe care nu l-a mai câștigat de 33 de ani. E sub semnul cifrei norocului, trei, locul pe care-l ocupă în campionat. Cele zece puncte pe care FCSB le are în față vor rămâne cinci în play-off, așa că și oltenii sunt la mâna lor, la fel ca CFR. Dacă o bat pe FCSB de două ori, nimic imposibil, trec peste.
Așadar, campionatul care porneste cel mai devreme, aproape de jumătatea lui ianuarie, va fi unul fierbinte, nicidecum rece ca vremea de afară.
Echipele au căutat să se întărească pentru titlu. FCSB a adus un brazilian care știe cu mingea, pe Phelipe de la Iași și un muncitor cu mintea limpede pentru centrul terenului, Baba Alhassan de la Sibiu. În plus, a venit și Nana Antwi, un fundaș drepata despre care Becali spune că va ara terenul.
La CFR s-a remarcat doar transferul lui El Kaddouri, fost la Napoli și campion în Grecia cu PAOK-ul lui Răzvan Lucescu. Patronul Varga promite să nu fie un nou caz pierdut, cum a fost Konoplyanka.
Craiova lui Rotaru, cea din play-off, n-a mutat strălucitor, dar a adus fundaș de la finalista campionatului din America, de la Los Angeles. Pe Maldonado din Honduras.
Rapidul, care vrea să se bată până la capăt la titlu, deși e la 11 puncte de FCSB, pe care a învins-o pe Arena Națională, a mers tot pe mâna unor kosovari. I-a ieșit cu Rrahmani, poate merge și cu noii sosiți. Sunt la preț bun, pot fi vânduți mai departe. Ei vor trage pentru asta și speră că Rapidul e doar o gară în cariera lor.
Va fi o luptă strânsă și la retrogradare. Botoșaniul l-a adus pe Bogdan Andone, a făcut șase transferuri și speră la o minune, deși a adunat doar 12 puncte și are o singură victorie. Dinamo s-a trezit pe final de an, cu două victorii, a reușit să facă patru transferuri, iar Kopic mai vrea. Nu se lasă. Și-a adus croați de încredere, care să-l ajute să o scape pe Dinamo. Unul dintre ei are trei titluri în Croația cu Dinamo Zagreb.
Iași, Voluntari și UTA nu sunt foarte departe, deși au un avans liniștit azi. Mâine, el poate să dispară.
Va fi un final de sezon interesant în fotbalul nostru sărac. Românii vor trage tare, poate, poate, vor prinde un loc la euro și un transfer pe bani mulți la vară. Toți se gândesc la calificarea României, deși n-au prins niciun minut. Mai sunt șase luni, în care orice se poate întâmpla. Iordănescu are lotul creionat, dar unii fotbaliști se vor strădui să îi zboare pixul din mână. Sau degetul de pe tabletă, ca să vorbim în termenii tehnologiei moderne.


















