Femeile care își doresc să devină mame, dar se confruntă cu dificultăți în a obține o sarcină, au de acum acces gratuit la o nouă investigație medicală disponibilă la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca.
Este vorba despre histerosalpingografie, o procedură esențială în diagnosticarea infertilității.
Procedura este realizată cu ajutorul unor echipamente moderne, achiziționate recent de unitatea medicală, și este decontată integral de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât pacientele nu trebuie să suporte niciun cost.
„Această investigație permite evaluarea cavității uterine și a permeabilității trompelor uterine, fiind utilă nu doar în cazurile de infertilitate, ci și pentru depistarea unor malformații sau alte afecțiuni ginecologice”, a declarat Prof. Dr. Claudia Gherman, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
Intervenția este minim invazivă și se efectuează în regim ambulatoriu. Pacientele eligibile sunt cele care au recomandare din partea medicului specialist în infertilitate sau ginecologie.
Spitalul Județean din Cluj-Napoca devine astfel unul dintre puținele centre din țară care oferă această investigație gratuit, în cadrul unui program dedicat sprijinirii femeilor aflate în căutarea unui diagnostic corect în procesul de concepție.
Pentru programări și informații suplimentare, femeile interesate se pot adresa secției de Obstetrică-Ginecologie a spitalului.


















