Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a aprobat primul test de diagnostic in vitro (DIV) pentru mpox, un pas semnificativ în combaterea epidemiei actuale, conform unui comunicat transmis vineri de agenție, citat de AFP, conform Agerpres.
„Diagnosticarea precoce a mpox permite tratament și îngrijire rapidă, precum și un control mai eficient asupra virusului”, subliniază OMS în contextul în care boala a provocat aproape 900 de decese în Africa de la începutul anului 2024.
Prin includerea acestui test pe lista produselor pentru utilizare în regim de urgență, OMS facilitează distribuția sa prin alte agenții ONU și oferă autorităților sanitare din țările afectate o garanție asupra eficacității produsului, accelerând astfel răspândirea sa.
„În Africa, capacitățile de testare sunt limitate, iar întârzierile în confirmarea cazurilor de mpox continuă să contribuie la răspândirea virusului”, a explicat OMS.
Mpox, anterior cunoscută ca variola maimuței, este o boală virală care se transmite de la animale la oameni, dar și între oameni, provocând simptome precum febră, dureri musculare și erupții cutanate. În 2024, peste 30.000 de cazuri suspecte au fost raportate în Africa, cele mai multe în Republica Democratică Congo, Burundi și Nigeria. În Republica Democratică Congo, doar 37% dintre cazurile suspecte au fost testate anul acesta.
Testul aprobat, Alinity mMPXV, dezvoltat de Abbott Molecular, este un test PCR în timp real care detectează ADN-ul virusului atât din Clada I, cât și din Clada II prin analizarea leziunilor cutanate. Similar cu testele PCR utilizate în timpul pandemiei de COVID-19, acest test necesită laborator pentru procesare.
Prin analizarea probelor de erupții pustuloase sau veziculare, profesioniștii din domeniul sanitar pot confirma eficient cazurile suspecte de mpox.
„Acest prim test de diagnostic mpox aprobat pentru utilizare de urgență reprezintă un pas esențial pentru extinderea accesului la teste în țările afectate”, a declarat Yukiko Nakatani, directoare generală adjunctă a OMS pentru accesul la medicamente și produse de sănătate. Ea a adăugat: „Îmbunătățirea accesului la produse medicale de calitate este esențială pentru a ajuta țările să controleze răspândirea virusului și să protejeze populația, în special în regiunile insuficient deservite.”


















