miercuri, decembrie 11, 2024
ROMANIAOvidiu Hațegan, operat de urgență la Timișoara după un infarct

Ovidiu Hațegan, operat de urgență la Timișoara după un infarct

Autor:

Data:

Autor

Data

Categorie

Arbitrul Ovidiu Hațegan, în vârstă de 41 de ani, a simțit dureri în piept duminică, în timp ce se afla la locuința sa din Arad, după antrenament.

A fost dus de urgență la spital, apoi transportat la Institutul de Cardiologie Timișoara, unde medicii au decis să îl ducă direct în sala de operații.

Acestuia i s-a montat un stent duminică, iar în prezent starea sa este stabilă.

„Domnul Hațegan a ajuns în cursul nopții, de urgență, adus cu ambulanța de la Arad, în stare gravă. Noi suntem singurul institut din Vestul României care tratează infarctul miocardic acut prin mijloace intervenționale. Deoarece avem o linie de gardă care asigură permanența la laboratorul de angio-coronarografie, a fost introdus de urgență în sală, i-am făcut angiografia, am constatat că are o arteră înfundată și, în concluzie, i s-a pus un stent”, a spus Constantin Luca, managerul Institutului de Cardiologie Timișoara.

Medicii îl vor mai supune unor investigații suplimentare pentru a vedea ce se va întâmpla, în viitor, în ceea ce privește conduita în cariera sportivă.

Hațegan va mai rămâne câteva zile sub supravegherea medicilor din Timișoara. Aceștia nu cred că mai poate fi vorba de complicații majore, însă, în acest moment, ei nu se pot pronunța asupra evoluției carierei sportive, totul fiind în funcție de evoluția stării de sănătate și de opțiunea pacientului.

(sursa: Mediafax)