miercuri, decembrie 11, 2024
SOCIALPeste 350 de persoane cu dizabilități au schiat pentru prima dată, iar...

Peste 350 de persoane cu dizabilități au schiat pentru prima dată, iar zece pârtii din România au fost dotate cu monoschiuri speciale care vor putea fi folosite și în continuare

Autor:

Data:

Autor

Data

Categorie

Voluntarii și monitorii de schi de la Caiac SMile au demarat, în luna ianuarie a acestui an, un program unic în România, ”Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze”, cu scopul de a accesibiliza pârtiile din țară pentru persoanele cu nevoie speciale. Timp de trei luni, reprezentanții asociației au ajuns pe 10 dintre cele mai importante pârtii și le-au pus la dispoziție persoanelor cu dizabilități, în mod gratuit, monoschiuri cu ajutorul cărora beneficiarii s-au putut bucura de libertatea alunecării pe zăpadă, în mod independent sau asistați de un monitor acreditat. Toate echipamentele speciale au fost achiziționate din donațiile făcute de companiile românești care au rezonat cu necesitatea dezvoltării unui asemenea proiect în țara noastră.

Am reușit să achiziționăm 13 monoschiuri pentru persoanele cu dizabilități, mult peste ținta pe care ne-am stabilit-o la începutul proiectului, când ne-am propus să dotăm pârtiile cu 10 astfel de dispozitive. Suntem extrem de recunoscători sponsorilor care ne-au ajutat pe tot parcursul deplasărilor noastre”, declară Ionuț Stancovici, președintele Asociației Caiac SMile și inițiatorul acestui proiect.

Oameni având diferite tipuri de dizabilități au venit la pârtii din localitățile limitrofe sau de la distanțe apreciabile pentru a încerca senzația de libertate oferită de alunecarea pe zăpadă. Peste 350 de beneficiari, alături de familiile lor, au folosit aceste dispozitive special adaptate pe pârtiile din Vatra Dornei, Cluj, Poiana Brașov, Cavnic, Valea Prahovei sau Păltiniș.

Fiecare eveniment ne-a arătat câtă nevoie este de acest proiect, câtă bucurie le oferă oamenilor speciali libertatea și independența de a aluneca pe zăpadă, de a avea ceva asemănător cu schiurile accesibilizat pentru ei. Când am avut ideea acestui proiect nu m-am gândit, recunosc, că va avea un impact atât de mare asupra lor și asupra noastră, a celor din jur”, a adăugat Ionuț Stancovici. 

Tot datorită demersurilor asociației Caiac SMile, trei persoane cu dizabilități locomotorii au devenit monitori de schi: Vasile Bota, Adrian Cherecheș și Bogdan Cioltea au urmat doi ani de specializare și perfecționare în cadrul cursului acreditat de Euroski – Centrul Național Formare Monitori.

„Am început cu Ionuț să practicăm caiacul adaptat, noi suntem în scaun rulant toți trei, am început vara, apoi a venit sezonul de iarnă în care nu am mai putut practica. El a mers la schi și a zis de ce să nu ne dăm și noi cu schiurile. În prima fază a încercat Ionuț să adapteze un scaun rulant, la care i-a luat roțile și a pus niște schiuri, dar nu s-a putut schia, a fost ceva gen sanie”, spune Adrian Cherecheș, monitor de schi.

Printre cei care au alunecat pe zăpadă cu ajutorul monoschiurilor, pe cele zece pârtii, au fost: rugbystul George Baltă, jucătorul de tenis și vicepreședinte al Comitetului Național Paralimpic Ciprian Anton, jucătorul de handbal și baschet Alvin Capon, Ionuț Filișan, antrenor de tenis la clubul Dinamo și Alex Benchea, alpinistul nevăzător care a escaladat vârfurile Kilimanjaro, Mont Blanc și Elbrus.

MIRELA RETEGAN ȘI GAȘCA ZURLI, PREZENȚI PE PÂRTII

Partenerii Caiac SMile, în campanie și pe pârtii, au fost Mirela Retegan și Gașca Zurli. De altfel, Mirela Retegan este cea care a creat o mascota, pe SMile, și a compus imnul special pentru această ocazie, generând un hashtag extrem de popular, #haicapoti

”Am pus mult suflet în acest demers. Am dăruit echipei Caiac SMile tot suportul meu personal și al prietenilor mei, le-am conceput o mascotă, am fost alături de ei pe pârtii și m-am bucurat împreună cu oamenii speciali care au venit să schieze, inspirată de ceea ce fac ei am scris și un imn care li se potrivește ”Hai că poți”. Am trăit cele mai amestecate emoții. Am încurajat copii și oameni mari care erau în scaun, am strâns în brațe mamele care își lăsau puii în mâinile lui Ionuț, cu lacrimi în ochi, și am trăit, alături de ele, emoțiile imense de bucurie când și-au văzut copiii plângând de fericire. Ce a făcut Ionuț, ce au făcut oamenii aceștia de la Caiac SMile nu se poate povesti. Înțelegi abia după ce trăiești cu ei, acolo, la baza pârtiei, experiența prin care acești oameni speciali se simt parte din normalitate”, spune Mirela Retegan.

O parte dintre cele mai frumoase și emoționante momente surprinse pe pârtii în cele trei luni se regăsesc într-un montaj video emoționant pe care îl puteți viziona accesând link-ul https://youtu.be/AJJ_w-YyK8o Din vară, persoanele cu dizabilități vor avea ocazia să încerce, ca sport de agrement, paracanoe, cu dispozitive special adaptate pentru fiecare tip de dizabilitate în parte, în cadrul unui nou program inovator marca Caiac SMile