Poliția și Parchetul intră în acțiune, organizatorul festivalului Untold neagă acuzațiile și amenință cu dosare penale

Autoritățile din Cluj-Napoca au demarat o anchetă cu privire la presupusa agresiune sexuală a doi minori, care ar fi avut loc în cadrul festivalului Untold în anul 2021. Informațiile au fost aduse devoalate în cursul zilei de azi, de cǎtre publicația ziardecluj.ro, iar Poliția, prin Serviciul de Investigații Criminale, lucrează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru a clarifica situația.

Conform comunicatului emis de IPJ Cluj, cercetările au fost inițiate din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, conform prevederilor articolului 219 din Codul penal în vigoare la momentul presupusei comiteri a faptei.

Explodează un nou scandal monstru în IPJ Cluj: percheziții DGA la șefi de poliții municipale și la o primărie mare din județ

🗞️ Citește și Acestea

Până în acest moment, inspectoratul nu a primit sesizări sau plângeri penale legate de informațiile apărute în spațiul public, ceea ce ridică întrebări cu privire la veridicitatea acestora. Autoritățile subliniază însă că vor desfășura toate activitățile necesare pentru clarificarea cazului și vor lua măsuri legale în consecință.

Organizatorul festivalului Untold, Bogdan Buta, a emis și el un comunicat în care respinge vehement acuzațiile, catalogându-le drept „scenarii SF complotate” și „rezultatul unor minți bolnave, a unor șantajiști și infractori de cea mai joasă speță”. Buta a declarat că va alege calea justiției pentru a face față acestor acuzații și nu va participa la nicio altă formă de dezbatere sau interacțiune pe această temă.

Este important de menționat că declarațiile părților implicate sunt contradictorii, iar investigația în curs va trebui să stabilească adevărul în acest caz. În contextul actual, unde problema agresiunilor sexuale devine tot mai importantă, atât în societate, cât și în industria de evenimente, atenția asupra acestui caz este cu atât mai intensă.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme