Delgaz Grid a acordat premii pentru 15 dintre specialiștii săi care lucrează pe teren
Finala a reunit 50 de specialiști și 14 juniori de la școli partenere;
În premieră, au fost acordate premii pentru siguranța în muncă;
Cei mai buni 15 specialiști din sectorul distribuției gazelor naturale din
compania Delgaz Grid, care lucrează pe teren, precum și cei mai merituoși
trei elevi care se pregătesc în acest domeniu au plecat acasă cu premiile
Olimpiadei Tehnice 2025. Ediția din acest an a marcat și o premieră, prin
introducerea unor premii dedicate siguranței în muncă, o componentă
prioritară în activitatea de distribuție.
Finala competiției – desfășurată pe 2 octombrie la Centrul de Instruire
Profesională Mediaș – a reunit 50 de specialiști care și-au dovedit
experiența, abilitățile practice și cunoștințele în cadrul probelor teoretice și
practice, derulate pe parcursul a 10 ore. Nu s-au lăsat mai prejos nici cei 14
elevi care au participat la Olimpiada Tehnică Junior. Tinerii învață la școli
profesionale partenere ale Delgaz Grid din Alba-Iulia, Cluj-Napoca,
Suceava, Baia Mare, Mediaș, Dej și Marghita.
„Mă bucur să îi văd pe tinerii care participă la olimpiadă, o parte dintre ei vor
fi, cu siguranță, viitorii noștri colegi. Îi felicit pentru curajul lor de a veni la
concurs și pentru felul în care s-au pregătit. Îi felicit și pe colegii mei care au
dovedit, încă o dată, că lucrează la cele mai înalte standarde de calitate,
pentru ca rețeaua să fie funcțională, iar clienții să fie mulțumiți”, a declarat
Cristian Secoșan, director general al Delgaz Grid.
„A fost o ediție foarte reușită, vedem cum competiția crește de la an la an.
Admir implicarea și profesionalismul de care au dat dovadă colegii noștri și
la această ediție. Ne dorim să dăm o altă amploare evenimentului, să
cooptăm companii din domeniu și să avem o Olimpiadă Tehnică la nivel
național”, a afirmat Anca Evoiu, director general adjunct al Delgaz Grid.
„A fost o surpriză pentru mine să iau și premiul pentru siguranță. Dar ceea
ce pot spune este că am avut o pregătire intensă pe această zonă, întrucât
în compania noastră se pune mare accent pe siguranța muncii, pe lucrul în
echipă. Grija pentru tine și pentru cel de lângă tine oferă securitate și
siguranță întregului colectiv”, spune Eugen Filip (Iași), care a câștigat și
premiul I la categoria Lucru sub presiune.
Cele cinci categorii de specialitate ale competiției au fost: Mentenanță –
revizie rețea, revizie posturi de reglare, construcții montaj și protecție
anticorozivă, remediere defect și intervenții; Activități speciale – detectare,
localizare; Măsură – înlocuiri și mentenanță contoare, montări și setări
corectoare; Sudură – activități de sudură PE (polietilenă) și OL (oțel) și
Lucru sub presiune.
Clasamentul după probele teoretice și cele practice:
La categoria Mentenanță, locul I a fost ocupat de un coleg de la Botoșani,
pe locul II s-a clasat un coleg de la Câmpia Turzii, iar locul III a fost
adjudecat de un coleg de la Moinești.
La categoria Activități speciale, premianții sunt colegi de la Sibiu (locul I),
Turda (locul II) și Bacău (locul III).
La categoria Măsură, pe locurile I și II s-au clasat colegi din zona Moldovei,
iar pe locul III un coleg de la Deva.
La categoria Sudură, locul I a revenit unui coleg de la Turda, locul II unui
coleg din Bistrița, iar locul III unui coleg din Târgu-Lăpuș.
La categoria Lucru sub presiune, locul I a fost ocupat de un coleg de la
Iași, locul II de un coleg de la Ungheni, iar pe locul III regăsim un coleg din
Timișoara.
La categoria Juniori, primele două locuri au fost ocupate de elevi de la
Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia , iar locul III de un elev de la
Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Cluj-Napoca.
La categoria Siguranța în muncă, locul I a fost adjudecat de un coleg de la
Iași, urmat de un coleg de la Bistrița, a treia poziție fiind ocupată de un coleg
de la Alba Iulia.
Olimpiada Tehnică, ajunsă la ediția a XII-a, este un proiect intern al
companiei Delgaz Grid. A fost inițiat de tineri ingineri, care au gândit și
transpus în realitate această competiție ca mod de perfecționare pentru
angajații din aria de distribuție a gazelor naturale care își desfășoară
activitatea pe teren.
De-a lungul anilor, acesta s-a dovedit a fi nu doar un mecanism de a-i
antrena pe angajați pentru a le fi recunoscute meritele, ci și o modalitate de
învățare continuă și un schimb de experiență între specialiști din 20 de
județe și care sunt organizați în 12 Centre de Operațiuni Rețea Gaze
Naturale. Nu în ultimul rând, pentru elevii participanți la Olimpiada Tehnică
Junior competiția înseamnă un pas înainte în procesul de învățare, mai ales
pentru cei care vor alege să lucreze în domeniul distribuției gazelor naturale.
Intenția este ca această competiție să se transforme în viitorul apropiat într-
un concurs național, prin implicarea și altor companii din zona de distribuție
a gazelor naturale.


















