● Jucătorul care evoluează pe postul de extremă stângă a ajuns la 3 goluri pentru echipa națională de seniori.
● A fost a doua sa dublă din cariera la seniori. Prima a realizat-o pe 31 octombrie 2019, într-un 4-1 pentru Universitatea Craiova acasă la FC Voluntari, în 16-imile Cupei României.
● Au fost primele goluri date de Mihăilă (23 de ani) în 2023. Nu mai marcase din 3 septembrie 2022, în egalul cu Genoa din deplasare, 3-3 (etapa a 4-a din Serie B). Mihăilă a punctat o dată, dar a oferit și două pase decisive în acel joc.
● Mihăilă a marcat pentru prima dată în preliminariile unui Campionat European și pentru prima dată împotriva unei reprezentative puternice de pe Bătrânul Continent. A mai înscris un gol în calificările Cupei Mondiale din 2022, contra Macedoniei de Nord, chiar la debutul în tricoul naționalei mari. Partida s-a desfășurat pe 25 martie 2021, la București, și a fost câștigată de tricolori cu 3-2.
● Edward Iordănescu este al doilea selecționer sub comanda căruia înscrie Mihăilă. Primul a fost Mirel Rădoi, în jocul cu Macedonia de Nord, de care am amintit mai sus.
● Ultimul tricolor care a reușit o dublă este George Pușcaș, în meciul cu Bosnia-Herțegovina, din Liga Națiunilor, câștigat cu 4-1 pe 26 septembrie 2022, la București.
● În confruntările cu Elveția din perioada 1994-2023 au mai punctat Gheorghe Hagi (1-4 la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, faza grupelor, ediția 1994), Gheorghe Grozav (1-0, într-un amical din 2012) și Bogdan Stancu (1-1 la Campionatul European din Franța, faza grupelor, ediția 2016).
● Hagi și Stancu au marcat sub comanda lui Anghel Iordănescu (tatăl actualului selecționer), Grozav sub comanda lui Victor Pițurcă, iar Mihăilă sub comanda lui Edward Iordănescu. Deci, 4 din cele 5 goluri s-au înscris în mandatul unui selecționer din familia Iordănescu.
Foto: Valentin Mihăilă / sursă: Facebook / Echipa Națională de Fotbal a României
CITEȘTE ȘI NOTELE ACORDATE DE CLUJ LIVE DUPĂ ELVEȚIA ROMÂNIA 2-2
Dacă v-a plăcut materialul, nu ezitați să vă abonați la pagina de facebook Cluj Live, la canalul de youtube Cluj Live Sport și la canalul de rumble Cluj Live Sport pentru a fi la curent cu ultimele noutăți.


















