Deputații Cristian Băcanu (PNL) și Florin Manole (PSD) au introdus o propunere legislativă care ar impune statului să ofere asistență concretă victimelor traficului de persoane și altor infracțiuni grave, precum omorul, vătămarea corporală, abuzul asupra minorilor, violența domestică, sechestrarea, violul, și agresiunile sexuale asupra adulților și copiilor, conform unui comunicat de presă.
Proiectul vine ca o completare a Directivei 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012, care a fost adoptată de România cu o întârziere considerabilă. Aceasta impunea luarea unor măsuri și stabilirea unor norme minime cu privire la drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității.
„Dar aceasta nu a fost de ajuns deoarece statul nu se implica suficient de mult în protejarea acestor persoane. În forma existentă a legii (este vorba despre Legea nr. 211/2004) există o serie de bariere care le împiedică pe victime să acceseze drepturile de care ar trebui să se bucure.”, a declarat deputatul Cristian Băcanu, conform G4Media.
Proiectul va include următoarele măsuri:
- Drepturile prevăzute de lege vor fi aduse la cunoștința victimelor de fiecare dată când acestea vor fi audiate;
- • Este extinsă plaja de infracțiuni pentru care victimele pot solicita asistență juridică și compensații financiare;
- • Este eliminat termenul de 60 de zile în care victimele trebuia să formuleze plângere penală pentru a beneficia de drepturile prevăzute de lege. De exemplu, acest termen era nerezonabil pentru victimele traficului de persoane fiind în mod constant criticat ca fiind extrem de scurt;
- • Comisiile care acordă compensații sunt formate din judecători specializați în drept penal;
- • Victimele nu trebuie să dovedească insolvabilitatea infractorilor;
- • Datele victimelor vor fi protejate pentru a elimina supunerea acestora la riscuri evidente;
- • Plafonul pentru acordarea asistenței judiciare este crescut;
- • Membrii de familie ai victimelor au acces la compensație și asistență (de exemplu, în cazul unei crime). Un exemplu grăitor este cazul Caracal unde părinții Alexandrei și bunicii bunicii Luiza nu au putut beneficia de compensație din cauza legislației deficitare;
- • Modalitatea prin care victimele pot solicita avans din compensația acordată pentru daunele suferite este mult mai facilă.


















