miercuri, decembrie 11, 2024
EVENIMENTProiect educațional major anunțat de Bogdan Pivariu, primarul Floreștiului

Proiect educațional major anunțat de Bogdan Pivariu, primarul Floreștiului

Autor:

Data:

Autor

Data

Categorie

Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat inițierea unui proiect educațional major în zona Răzoare, unde va fi construit un campus dedicat învățământului dual. Campusul, ce se va întinde pe o suprafață de aproape 10 hectare (95.345 mp), reprezintă o investiție de 21 de milioane de euro, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Campus integrat pentru învățământ dual, aprobat de Consiliul Local

Proiectul a făcut un pas important în dezvoltare odată cu aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) în ultima ședință a Consiliului Local din Florești. Conform documentației, scopul principal al campusului este să ofere o soluție educațională adaptată cerințelor pieței muncii.

„Scopul proiectului constă în soluționarea reglementărilor urbanistice necesare amplasării şi funcţionării Consorţiului de învăţământ dual, având ca rol asigurarea educaţiei şi formării profesionale inițiale în sistem dual prin dezvoltarea de parteneriate cu operatori economici sau cu alți parteneri relevanți pentru a adapta educaţia şi formarea profesională la cerințele pieţei muncii”, se precizează în documentația proiectului.

Campusul va găzdui clădiri moderne de 8 și 9 etaje, cantină, bibliotecă, spații verzi și o conexiune la viitorul culoar de metrou din zonă. În plus, studenții și elevii vor beneficia de laboratoare performante, spații de cazare, săli de sport și facilități recreative.

Un parteneriat cu universitățile clujene

Primarul Bogdan Pivariu a subliniat importanța colaborării între administrația locală și mediul academic, un pas esențial pentru dezvoltarea acestui proiect.

„În ultima şedinţă de Consiliu Local s-a aprobat proiectul urbanistic pentru realizarea Campusului universitar, astfel încât Floreştiul va găzdui toate universitățile ce fac parte din proiect. Proiectul Campusului universitar va fi finanțat din fonduri europene, pe teritoriul comunei Floreşti, pe un teren al cărui proprietar este Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV). Acest proiect reprezintă un pas important pentru sistemul educaţional din Floreşti”, a declarat, miercuri, Bogdan Pivariu.

Campusul face parte dintr-un parteneriat mai amplu între principalele universități clujene, instituții de învățământ preuniversitar și autoritățile locale. Liderul acestui consorțiu este Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), susținută de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB), Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” (UMF), precum și de administrațiile locale și județene din Cluj.

„Campusul integrat pentru învățământ dual (CIID), în colaborare cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca ca lider de proiect, va deschide noi orizonturi educaționale pentru elevi și studenți. Scopul său principal este să ofere o formare profesională de înaltă calitate şi să faciliteze inserția tinerilor absolvenți pe piața muncii”, a explicat primarul Pivariu.

Un model de educație pentru viitor

Proiectul urmărește integrarea teoriei cu practica, oferind elevilor și studenților oportunitatea de a se forma profesional în colaborare cu operatori economici din diverse domenii. Această inițiativă va sprijini atât dezvoltarea personală a tinerilor, cât și creșterea competitivității economiei locale.

Prin acest proiect, Florești își consolidează rolul în rețeaua educațională și economică regională, demonstrând că investițiile în educație pot fi un motor al dezvoltării comunitare pe termen lung.