În ultimii ani, pentru partidele monstruoasei coaliții PSD – PNL, subiectul pensiilor militare a fost tratat ca un joc de alba-neagra, electoral, ambele partide întrecându-se în promisiuni neonorate chiar dacă din 1989 sunt la putere,neîntrerupt, prin rotație sau laolaltă.
Cele două partide au avut mai mereu majoritatea parlamentară dar au depus și votat proiecte de legi prost gândite și deliberat au inclus elemente de neconstituționalitate pentru a putea fi atacate, o tactică similară unei alte mari minciuni marca PSD – PNL, eliminarea pensiilor speciale la parlamentari, și în acel caz asumându-și legi neconstituționale.
„Este inadmisibil cum s-au jucat PSD și PNL cu drepturile pensionarilor militari, cum le-au călcat în picioare demnitatea și cum le refuză acordarea corectă a drepturilor bănești.
Ba mai mult, în tot acești ani, cele două partide au indus în dezbaterea publică opinia că și militarii ar fi „speciali” o manipulare grosolană și deloc onorantă față de munca și jurământul depus de militari față de România” a declarat Ramona Ioana Bruynseels, candidat al AUR Cluj la Camera Deputaților.
Vă reamintim, Avocatul Poporului a contestat săptămâna trecută, la Curtea Constituțională a României, legea privind pensiile militare de stat, care a fost adoptată recent în Parlamentul României. Avocatul Poporului a ridicat mai multe obiecții de constituționalitate la această lege, precum nerespectarea principiului egalității în drepturi sau imposibilitatea aprobării cheltuielilor bugetare fărăindicarea sursei de finanțare, ambele obiecții fiind evident cunoscute de parlamentarii și conducerea PSD – PNL dar lăsate premeditat în lege.
Ramona Ioana Bruynseels, candidat al AUR Cluj la Camera Deputaților, avertizează că această cacealma specifică PSD și PNL produce efecte negative pe orizontală în societate, pe termen lung: „Lipsa de asumare a unei legislații constituționale de către PSD și PNL duce la scăderea încrederii românilor care lucrează în sistemul de apărare iar ducerea discuției în zona pensiilor speciale, o manipulare tipică PSD-PNL, crează pe nedrept discordie între români.
Prin urmare, dacă în al doisprezecelea ceas cele două partide nu-și pot asuma o lege dreaptă pentru cei care s-au angajat să apere România, cu siguranță că schimbarea actualei monstruoase coaliții de la conducerea țării este unica soluție de redresare și de repunere în drepturi a tuturor categoriilor de pensionari”.