miercuri, decembrie 11, 2024
U CLUJReacții VIDEO după "U" Cluj - FCSB 2-1 | Ce spune Chipciu...

Reacții VIDEO după „U” Cluj – FCSB 2-1 | Ce spune Chipciu despre șansele la play-off și schimbările simțite de Filip de când a venit Neagoe

Autor:

Data:

Autor

Data

Categorie

La finalul partidei cu FCSB, pe care Universitatea Cluj a câștigat-o cu 2-1, Alexandru Chipciu și Ioan Filip au stat de vorbă cu jurnaliștii prezenți la meci.

„Pentru mine, toate victoriile sunt frumoase. În același timp, de ei [FCSB, unde Chipciu a ieșit de trei ori campion al României] îmi pare rău, să fiu sincer, ca și echipă. Acolo a rămas o parte din sufletul meu, asta e clar și, dacă aș vrea să zic altceva, aș minți. Dar, în același timp, trebuie să mă gândesc și la mine, și la echipa mea. Eram la retrogradare, și acum suntem acolo jos, și orice meci este pe viață și pe moarte. Primordial era să câștig pentru echipa mea. Cred că putea să fie și mai mult [o victorie mai clară]. Au fost niște ocazii incredibile, numai eu am avut câteva să dau gol. A fost o emulație foarte mare, cu suporterii pe care îi avem în spate clar suntem mult mai buni și noi, și a fost un dezavantaj că n-am jucat până acum acasă [referire la meciurile unde „U” Cluj a fost nevoită să joace partidele de pe teren propriu la Mediaș]. Asta ne-a împins de la spate, clar”, a declarat Chipciu.

Mijlocașul Șepcilor Roșii a vorbit și despre obiectivul pentru actuala ediție de campionat.

„După primele meciuri în campionat, mă gândeam că o să fim în play-off [în acest moment, „U” Cluj e la 6 puncte de această zonă], la starea jocului de atunci, cum simțeam în momentul acela. De aceea, mi-e greu să mă pronunț, dar, în același timp, sunt convins că dacă am juca cu 15-20.000 de oameni în fiecare meci, cred că am merita să fim acolo, la play-off, pentru că sunt echipe la play-off [echipele aflate acum pe primele 6 poziții] cu un nivel nu foarte mare peste noi, și am pierdut o grămadă de puncte, dar acesta e fotbalul, vorbim acum niște lucruri, dar în fotbal se poate întâmpla chiar orice”, a adăugat Chipciu în interviul video de mai jos, unde a vorbit mai pe larg despre meciul de aseară, despre posibilitatea de a reveni la națională și unde a adresat un mesaj fostei sale echipe, FCSB.

CE S-A SCHIMBAT DE CÂND A VENIT NEAGOE LA ECHIPĂ

Marcatorul celui de-al doilea gol al Universității, Ioan Filip, simte schimbări semnificative în jocul și moralul echipei de când a venit antrenorul Eugen Neagoe.

„Suntem, probabil, mai organizați puțin mai mult. Alergăm mult mai mult. Dar, și atunci, în perioada lui Erik [Lincar] alergam mult, doar că atunci ceva nu se lega. Jucam bine, dar nu câștigam. În această seară am jucat extraordinar, cred că meritam mult mai multe goluri. Și am câștigat, asta s-a schimbat cumva. Câștigăm. Nu mai jucăm [doar] bine și pierdem. Jucăm bine și câștigăm”. Ioan Filip, Universitatea Cluj

VICECAMPIONII, LA 17 PUNCTE DE LOCUL 1

Autor al golului de consolare pentru FCSB, Andrei Cordea și-a exprimat dezamăgirea față de rezultat în fața reporterilor clujeni, într-o seară în care finanțatorul roș-albaștrilor, George Becali, a făcut scandal în intervențiile telefonice avute la televiziunile de sport. Becali și-a criticat jucătorii, dar și pe antrenorul Nicolae Dică. Presiunea resimțită în tabăra adversă a devenit evidentă în cuvintele adresate de Cordea.

„Sunt dezamăgit, pentru că voiam să legăm a cincea victorie consecutivă. Din păcate, nu am reușit să o facem și asta este. Nu reușim să punem în practică ceea ce pregătim la antrenament, cred că nu pasăm destul de mult, cât ar trebui ca să dominăm echipele. Din păcate, asta se vede în teren”, a afirmat jucătorul roș-albaștrilor după înfrângerea care a îndepărtat-o pe FCSB la 17 puncte de liderul Farul.

Dacă v-a plăcut materialul, dați LIKE paginii de facebook Cluj Live pentru a putea accesa cele mai recente articole publicate.