Poliția Română a anunțat că, miercuri, 28 mai 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești, au făcut 20 de percheziții domiciliare în București, Argeș și Ilfov.
Operațiunea s-a desfășurat cu sprijinul agenților Homeland Security Investigations din SUA.
„Astăzi, 28 mai 2025, polițiștii (…) au pus în aplicare 20 mandate de percheziție domiciliară (…) într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, favorizarea făptuitorului, spălare a banilor și trafic de persoane”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Română, citat de Agerpres.
Români duși ilegal în SUA. Cerșetorie, infracțiuni și taxe impuse
Din 2022, 19 români ar fi format o rețea care a introdus ilegal persoane în SUA, unele fiind urmărite penal, altele ajungând peste ocean pentru a comite infracțiuni.
„Au facilitat pătrunderea ilegală pe teritoriul SUA a numeroase persoane, unele dintre acestea încercând să evite tragerea la răspunderea penală (…) altele ajungând pe teritoriul SUA în vederea săvârșirii de infracțiuni”, a transmis Poliția.
Unii dintre migranți au fost obligați să cerșească și să plătească săptămânal taxe către grupare. Alții au comis diverse fapte penale, iar banii obținuți erau trimiși în România.
Activitatea era mascată printr-o firmă de turism, care asigura documente, transport și cazare pentru cei care intrau în SUA prin Mexic, sub pretext turistic.
„Actele de urmărire penală (…) au relevat că (…) ar fi asigurat documentele, transportul, preluarea, introducerea frauduloasă (…) și cazarea persoanelor”, a precizat Poliția Română.
Șase persoane au fost extrădate în România. Cinci dintre ele au fost deja condamnate în SUA.
Prejudiciul estimat: aproximativ 5 milioane de dolari.


















