Reuniunea B9 a miniștrilor apărării va avea loc miercuri, la București

Reuniunea miniștrilor Apărării din țările membre ale Inițiativei „București 9” (B9) va avea loc miercuri la Palatul Parlamentului, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN), potrivit Agerpres.

Principalele teme de discuție vor aborda situația securității regionale în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, efectele acestui conflict asupra securității euro-atlantice, sprijinul oferit de NATO și Uniunea Europeană regiunii Mării Negre, precum și măsurile de întărire a capacității de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic. Această întâlnire va pregăti viitoarea reuniune a miniștrilor apărării din cadrul alianței.

La finalul întâlnirii, miniștrii Apărării din România și Polonia vor susține declarații de presă.

🗞️ Citește și Acestea

Inițiativa „București 9”, creată de România și Polonia, oferă un cadru pentru dialog și cooperare între statele membre: Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România și Slovacia.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme