Guvernul a aprobat, în ședința de joi, negocierea și semnarea de către România a programelor de finanțare a investițiilor transfrontaliere. Este vorba despre investițiile care vor fi realizate în comun de România, Ucraina, Republica Moldova și țările învecinate Mării Negre.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, în perioada 2021-2027 vor fi trei programe care vor finanța proiecte de cooperare în domenii precum situații de urgență, educație, sănătate, inovare, cercetare, protecția naturii, schimbări climatice, prevenirea riscurilor, cultură, turism, siguranță, securitate și bună guvernanță.
Bugetul programului România-Ucraina este de 54.050.004 de euro, iar investițiile pot fi realizate în județele Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Tulcea și în regiunile ucrainene Zakarpatia, Cernăuți, Odesa și Ivano-Frankivsk.
Programul România-Republica Moldova are un buget de 77.298.439 de euro, în aria eligibilă fiind incluse județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați și tot teritoriul moldovean.
Bugetul total al Programului Interreg VI-B NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027 este de 72.275.137 de euro, în aria eligibilă fiind incluse Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România (regiunea SE), Turcia și Ucraina.
În perioada 2021-2027, România participă la cele trei programe, având rol de Autoritate de Management, Secretariat Comun și Autoritate de Audit.
În perioada următoare, programele vor fi înaintate Comisiei Europene spre aprobare, precizează reprezentanții ministerului.
(sursa: Mediafax)