Să sune trompetele Americii!

Joe Biden a spus stop.

Joe Biden s-a retras din cursa pentru Casa Alba și va fi înlocuit de un alt democrat la alegerile pentru cel mai puternic om de pe planeta. Cel puțin așa se spune în popor, eu aș spune că nu e așa. Biden n-a arătat în niciun moment că a fost liderul planetei, deși a ieșit în față cu tot felul de declarații aprinse, curajoase. Pe unii i-a speriat, pe alții nu i-a sedus și nici nu i-a sedat, așa că și-au văzut în liniște de treburile lor.

Vi se pare că a oprit Biden misiunea lui Putin din Ucraina? Sau vi se pare că a depășit SUA economia care duduie a Chinei? Vi se pare că a jucat înțelept în criza din Fâșia Gaza, în războiul dintre Israrel și Hamas? Sau că a speriat Iranul? Vi se pare că a oprit extinderea procentelor pentru susținătorii dreptei extremiste? Sau că le-a adus americanilor lui o viață mai bună?

🗞️ Citește și Acestea

N-a schimbat nimic din toate aceste întrebări-povești. N-a fost decisiv. A încercat să intervină impulisv, dar vârsta l-a domolit imediat. Da, poveștile le-a spus el, bătrânelul care s-a vrut haios și dur în același timp. Doar s-a vrut, nu e loc de „a și putut” în aceeași frază.

Biden cred că a luat cea mai bună și mai înțeleaptă decizie în acest război pe care l-a dus cu Trump. Și s-ar fi consumat și mai rău în următoarele luni, pentru că pare un duel din „The Expendables” între Rambo și Captain Planet, un film devenit desen animat cu final necunoscut, greu de dedus.
Era clar de ceva vreme că Biden nu mai poate duce un astfel de duel, chiar dacă s-a descurcat onorabil la duelul face to face cu Trump de la CNN, prima înfruntare directă pentru noile alegeri.

Da, Biden a făcut și multe gafe în ultima perioadă, iar bună parte dintre americani nu-l mai vedeau cu ochi buni, încă patru ani la Casa Alba. Prea bătrân, deși încerca să pară tânăr și neliniștit, Biden începea să cadă încet și sigur spre penibil, în ultimele apariții. O bilă neașteptat de albă primită în dar de Trump, miliardarul care își încearca revenirea la conducerea SUA.

În primul mandat, Trump i-a apărat pe americani și si-a exprimat ura față de celelalte nații cu o nonșalanță pe care doar prietenul său Putin o mai are.
Acum, joac-o p’asta! Vrea SUA să revină Trump la putere, după toate scandalurile de la tribunal. Pare că vrea, dacă l-a simițit gol și dezbrăcat în fața lumii pe Biden.
Vicepreședinta Kamala Harris are cele mai mari șanse să îi ia locul lui Biden și să devina prima femeie care conduce America în istorie. Prima aleasă de oameni, pentru că soția lui Woodrow Wilson, Edith, a condus Statele Unite pe timpul primului război mondial, între 1915 și 1921, după ce soțul ei a suferit un accident cerebral.

Şi Hillary Clinton a fost aproape să-l urmeze pe soţul ei la conducerea Americii, dar totul a picat înainte de alegeri. Kamala e o fire mai puternica, are ce îi trebuie.
De susţinători printre democraţi nu duce lipsă, aşa că în august ea are toare şansele să intre în duelul cu Trump. Se anunţă unul fermecător de aprins, iar nuanţele feministe ale lui Trump cu siguranţă îşi vor face apariţia printre cuvintele fierbinţi aflate în spatele perdelei de bun simţ. Previzibil ar zice unii, temători vor fi alţii. Dar aici se va juca fotoliul de la Casa Albă. În cuvintele lui Trump, probabil dure.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme