Salvați Copiii:Unu din zece copii, victimă a violenței în primele două luni de școală

Un raport realizat de Salvați Copiii România relevă o realitate îngrijorătoare: unul din zece copii din România a fost victima violenței în primele două luni ale anului școlar. Cercetarea, efectuată pe un eșantion de 1.957 de copii cu vârste între 7 și 17 ani și 4.788 de părinți, a scos la iveală că incidența violenței este de două ori mai mare la elevii din ciclul primar față de cei din gimnaziu și de patru ori mai ridicată comparativ cu adolescenții.

Conform raportului, 73,5% dintre copii consideră școlile ca fiind principalul loc al incidentelor, o opinie împărtășită de 87,7% dintre părinți. Alte locuri de risc includ parcurile și locurile de joacă (13,3%), iar violența online a fost indicată în 10% dintre cazuri, procent mai mare cu șase puncte decât percepția părinților.

„Părinții raportează acte de violență asupra propriilor lor copii cu o rată cu 3% mai ridicată, cu un vârf de 22,4% la ciclul primar,” a declarat organizația. În aproximativ 70% dintre cazuri, agresorii sunt alți copii, iar în 25% cazurile implică copii necunoscuți. Cadrele didactice sunt menționate rar de copii (3,8%), dar mai frecvent de părinți (8,1%).

🗞️ Citește și Acestea

Un aspect alarmant este că o treime dintre copii nu au povestit niciunui adult despre experiențele lor. Totuși, în cazurile semnalate unui adult, acesta a intervenit în sprijinul copilului în aproape 90% din situații.

 Consecințele Violenței asupra Dezvoltării Copiilor

Expunerea timpurie la violență are efecte negative profunde. „Studiile demonstrează că expunerea timpurie la violență poate afecta dezvoltarea creierului, capacitatea de învățare și reglarea emoțională. De asemenea, violența în mediul școlar poate duce la anxietate cronică, depresie, abandon școlar și performanțe academice scăzute. Expunerea la violență între copii poate normaliza comportamentele agresive și perpetua ciclul violenței în viața adultă,” arată raportul Salvați Copiii.

 Soluții Propuse de Salvați Copiii

Organizația a lansat un apel pentru implementarea unor politici stricte de protecție a copiilor în toate instituțiile care lucrează cu aceștia, inclusiv școli, centre de zi și cluburi sportive. Printre măsurile propuse se numără:
Coduri de conduită detaliate pentru toți adulții care interacționează cu copiii.
Verificarea riguroasă a personalului nou angajat.
Mecanisme clare și accesibile pentru raportarea situațiilor de risc.
Desemnarea unor persoane special pregătite pentru protecția copilului în fiecare instituție.

Totodată, organizația recomandă crearea unui sistem de raportare prietenos pentru copii, inclusiv utilizarea numărului unic 119, raportarea online pe site-urile școlilor, linii telefonice gratuite disponibile 24/7 și „cutii de sesizare” amplasate în școli.

Salvați Copiii subliniază importanța unor protocoale clare de colaborare între școli, servicii sociale, poliție și organizații neguvernamentale. Acestea ar trebui să includă schimbul rapid de informații și coordonarea intervențiilor pentru a proteja copiii afectați de violență.

Acțiunile și măsurile propuse sunt esențiale pentru a proteja drepturile și bunăstarea copiilor în toate mediile în care aceștia își desfășoară activitatea.

More article

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme