Schimbare importantă la Permise și Înmatriculări Cluj: fără plăți cash, din 3 octombrie

Clujenii care au nevoie de servicii de înmatriculare trebuie să știe că, începând cu 3 octombrie 2026, taxele nu vor mai putea fi achitate în numerar la ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Cluj.

Potrivit Instituției Prefectului – Județul Cluj, măsura a fost dispusă prin Ordin al Prefectului și vine în contextul reorganizării structurii instituției și al necesității de optimizare a resurselor umane disponibile la nivelul serviciului.

Cum vor putea fi achitate taxele

Începând cu 3 octombrie, persoanele care solicită servicii de înmatriculare vor avea la dispoziție mai multe variante pentru plata tarifelor aferente plăcuțelor de înmatriculare:

🗞️ Citește și Acestea

  • online, prin platforma ghiseul.ro sau prin intermediul site-ului oficial al Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări – dgpci.mai.gov.ro;
  • prin virament bancar, exclusiv pentru plăcuțele de înmatriculare, în contul Instituției Prefectului – Județul Cluj deschis la Trezoreria Statului: RO69TREZ216502601X033744, CUI 4288012;
  • prin stațiile de plată SelfPay;
  • prin mandat poștal.

Reprezentanții Instituției Prefectului recomandă cetățenilor să achite taxele înainte de prezentarea la ghișeu și să aibă asupra lor dovada plății. Măsura are ca scop evitarea timpilor suplimentari de așteptare și fluidizarea operațiunilor administrative.

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, spune că schimbarea face parte din procesul de modernizare și eficientizare a serviciilor publice și încurajează cetățenii să utilizeze metodele de plată electronice și celelalte variante disponibile.

Așadar, de la 3 octombrie 2026, plata în numerar la ghișeele SPCRPCIV Cluj nu va mai fi disponibilă, iar cetățenii sunt sfătuiți să își achite în prealabil taxele necesare și să păstreze dovada plății.

Mai multe articole

- Advertisement -Newspaper WordPress Theme