luni, decembrie 9, 2024
ADMINISTRATIESe extinde terminalul de plecări al Aeroportului Internațional Cluj

Se extinde terminalul de plecări al Aeroportului Internațional Cluj

Autor:

Data:

Autor

Data

Categorie

erminalul de plecări al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca va fi extins și vor fi deschise astfel trei noi porți de îmbarcare.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat certificatul de urbanism necesar autorizării lucrărilor de extindere a Terminalului Pasageri-Plecări din cadrul Aeroportului Internațional
„Avram Iancu” Cluj-Napoca.

„Având în vedere faptul că, după pandemia de Covid-19, traficul de pasageri se estimează că va reveni la nivelul anului 2019, când au fost înregistrați aproape 3 milioane de pasageri, am decis să urgentăm extinderea actualului terminal de plecări. În acest fel vom putea să procesăm în condiții corespunzătoare toți pasagerii și să fluidizăm, astfel, zona destinată îmbrăcării, un spațiu
supra-aglomerat, în special în orele de vârf”, a declarat Alin Tișe.

Investiția constă în extinderea, pe latura nordică, a actualului Terminal de Pasageri Plecări. Vor fi, astfel, amenajate trei noi porți de îmbarcare, din care una destinată traficului intern și două pentru cel extern.

Prin această investiție se urmărește o mai bună separare fizică a fluxurilor pentru zborurile interne și internaționale, creșterea numărului de filtre de control pentru procesarea pasagerilor în orele de vârf, asigurarea unui acces facil între cele două nivele ale terminalului prin realizarea unor scări și lifturi.

La finalul lucrărilor de construire, aeroportul va deține patru porți de îmbarcare destinate zborurilor interne și opt porți de îmbarcare pentru plecări internaționale.